Tesla îşi atinge ţinta de livrări pentru 2019, acţiunile urcă la maxime istorice pe Wall Street

Autor: Mihai Gongoroi Postat la 04 ianuarie 2020 217 afişări

Tesla îşi atinge ţinta de livrări pentru 2019, acţiunile urcă la maxime istorice pe Wall Street

Constructorul american Tesla a anunţat vineri că şi-a atins ţinta anuală de livrări pentru 2019, luând prin surprindere investitorii de pe Wall Street, care au împins acţiunile companiei auto la un nivel record, transmite Reuters.

Tesla a informat vineri că pe fondul cererii externe în creştere pentru berlinele sale Model 3 a livrat 112.000 de autoturisme în al patrulea trimestru, respectiv 92.550 maşini Model 3 şi 19.450 SUV-uri Model S/X. Estimările analiştilor se situau la livrări de circa 104.960 maşini în ultimul trimestru din 2019.

Producătorul auto din California a livrat pe tot parcursul anului 2019 aproximativ 367.500 de autovehicule, depăşind cu puţin limita inferioară a ţintei de 360.000-400.000 de maşini livrate.

Acţiunile Tesla au câştigat aproape 3% vineri la bursa de la New York, urcând la un maxim istoric de 443,01 dolari/acţiune. Titlurile companiei auto se află pe un raliu puternic demarat în octombrie după anunţul obţinerii unui profit în trimestrul al treilea din 2019, raliu susţinut de veştile pozitive privind producţia la uzina sa din China, singura din afara Statelor Unite.

Producătorul american de automobile electrice a ajuns astfel la evaluare de piaţă de peste 80 de miliarde de dolari, cu mult peste producătorii americani de maşini tradiţionale General Motors sau Ford, care au raportat rezultate financiare slabe în ultimele trimestre.

Rezultatele privind livrările vin ca o răzbunare pentru Elon Musk, şeful Tesla, care a fost puternic criticat în ultimii doi ani pentru comportamentul său considerat neortodox de către unii investitori şi chiar Comisia pentru valori mobiliare din SUA, care a declanşat în 2018 o anchetă împotriva lui Musk după o serie de postări pe Twitter.

"Musk are Tesla pe drumul cel bun", este de părere Craig Irwin, analist la firma Roth Capital Partners.

Tesla a mai oferit vineri informaţii despre fabrica sa de la Shanghai, care a început producţia de maşini Model 3 în octombrie anul trecut. Tesla a anunţat că uzina din China a confirmat că poate produce peste 3.000 de modele pe săptămână.

Tesla este aşteptată pe 7 ianuarie să înceapă livrările primelor maşini fabricate în China, iar livrările acestea vor reprezenta următorul catalizator pentru creştere volumelor de vânzari, potrivit analiştilor.

Constructorul auto american Tesla a mai anunţat vineri, pe site-ul propriu, că va reduce preţul de pornire pentru maşinile Model 3 fabricate la uzina sa din China cu 16%, la aproximativ 43.000 de dolari, în contextul în care va primi subvenţii de 7.000 de dolari/maşină de la guvernul chinez pentru construcţia autoturismelor electrice.

Fabrica Tesla de la Shanghai va organiza pe 7 ianuarie un eveniment cu ocazia startului livrărilor. Uzina din China a constructorului american, deschisă anul trecut, face parte din planul Tesla de a-şi lărgi prezenţa în cea mai mare piaţă auto din lume.

Ţinta de producţie pentru fabrica de la Shanghai va fi de 250.000 de vehicule pe an după ce Modelul Y va fi adăugat liniei de producţie.

Tesla a spus anterior că doreşte să înceapă livrările înainte de 25 ianuarie, data la care începe Noul an chinezesc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tesla,
maşini electrice,
ţintă livrări

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.