Testare înainte de spectacol – soluţia din Barcelona, propusă de Rafila pentru România
Testarea înainte de debutul unui eveniment cultural ar putea fi soluţia pentru reluarea activităţilor sociale şi economice, spune Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dând exemplul Barcelonei.
Alexandru Rafila a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de o serie de măsuri care s-ar putea lua astfel încât să ne gândim şi la reluarea activităţilor sociale, la reluarea activităţilor economice.
„Sunt foarte multe proiecte pilot în Europa, în oraşe mari sau foarte mari, privind deschiderea unor evenimente culturale în care persoanele participante se testează cu puţin timp înainte de debutul acelui eveniment. Sunt oraşe cum este Barcelona (Spania) sau Tubingen (Germania), de exemplu, unde acest lucru se întâmplă. Cred că şi în România, mai ales că există şi din partea organizatorilor de evenimente culturale o foarte mare preocupare în acest sens, posibilităţi încât şi în România să se poată organiza astfel de lucruri”, spune Rafila.
Circa 5.000 de oameni au participat la un concert rock în Barcelona, într-un loc închis, în cadrul unui studiu făcut cu respectarea unor reguli clare, între care testarea cu test antigen şi purtarea măştii de protecţie. Prin acest studiu se urmăreşte cât de mare este rata de infectare cu SARS-CoV-2 la un eveniment de amploare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro