Tineri manageri de top 2018: Cosmin Nan, sales director project partners, Schneider Electric România

Autor: Florin Casota Postat la 15 august 2018 575 afişări

Tineri manageri de top 2018: Cosmin Nan, sales director project partners, Schneider Electric România

Cosmin Nan conduce o echipă de 15 persoane şi este responsabil de strategia de abordare a proiectelor companiei din diferite segmente de piaţă, derulate prin intermediul partenerilor şi al programelor de parteneriat. Anul trecut, compania a înregistrat o creştere a cifrei de vânzări, „în condiţiile în care prima jumătate a anului a fost extrem de dificilă”.

Creşterea, potrivit lui Nan, s-a datorat mai multor factori, precum concentrarea pe anumite proiecte, înţelegerea nevoilor partenerilor şi valorificarea oportunităţilor de colaborare cu aceştia.

Cosmin Nan şi-a început activitatea la 22 de ani ca inginer în cadrul Philips, la Eindhoven (Olanda), apoi a revenit în ţară. Aici a alternat poziţii în IT cu unele în automatizări industriale, alegând într-un final industria. „În cadrul Moeller Electric, am construit si promovat soluţii, pentru ca mai apoi să fiu responsabil de zona de proiecte de industrie la Eaton Electric. Interacţiunea cu partenerii şi mai ales cea cu clienţii finali m-au ajutat să înţeleg nevoile şi modelele de business din România anilor 2000.”

În 2014 a acceptat rolul de channel business development manager EMEA în cadrul Honeywell Process Solutions, „unde am dezvoltat şi coordonat o largă reţea de parteneri: distribuitori exclusivi, integratori, reselleri, mai mult de 40 de companii, care au dublat cifra de afaceri a divizei în patru-cinci ani”.

În 2017 a intrat în echipa Schneider Electric, iar Nan spune că a fost o oportunitate să revină pe piaţa locală şi să lucreze cu parteneri şi cu un portofoliu mai extins. Spune că un moment dificil a fost trecerea de la o piaţă locală, cu anumite mentalităţi şi cerere, la una globală şi la o echipă globală întinsă pe tot globul. „Acest model de business mi-a permis să-mi exersez adaptabilitatea şi metodele de comunicare.”

Cosmin Nan a studiat la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, şi a a absolvit Technische Universiteit Eindhoven.


37 de ani  

sales director project partners  

Schneider Electric Romania

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.