În 2007-2008, când economia României duduia, când pe pieţele financiare internaţionale erau bani, mulţi antreprenori români au avut posibilitatea să-şi vândă afacerile, au avut oferte pe masă, dar au mai tras de preţ, au tras de timp crezând că mai vine cineva cu ofertă mai bună, dar în final au pierdut tot.

Într-adevăr a venit cineva: criza.

Şi toţi investitorii au dispărut peste noapte, liniile de finanţare s-au retras instantaneu indiferent de preţ, iar milioanele şi zecile de milioane de pe masă s-au evaporat.

Mai mult decât atât, multe businessuri au intrat în insolvenţă din cauza căderii vânzărilor şi a imposibilităţii de a restructura afacerea, în ritmul în care datoriile către bănci, către furnizori, către salariaţi ajungeau la scadenţă.

Ioan Ciocan de la Ambient Sibiu era cel mai mare mare retailer din bricolaj şi discuta cu un fond de investiţii deţinut de cea mai bogată familie din Suedia, Wallenberg, vânzarea afacerii.

De la 50-80 de milioane de euro pe masă, în doar câteva luni Ioan Ciocan a pierdut tot, compania a intrat în insolvenţă şi a rămas doar o amintire.

Cu 15 ani de experienţă pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, Alina Stăvaru de la casa de avocatură RTPR Allen & Overy spune că pentru antreprenorii români acum e momentul să-şi vândă companiile. Pare un paradox: economia României creşte în continuare susţinut cu un ritm de 4-5% pe an, consumul are un plus de 7%, dobânzile sunt la minime istorice, deci nu ar avea niciun sens să ieşi dintr-un business acum, să-l vinzi.

Tocmai acum e cel mai bun moment, spune avocatul, căreia i-au trecut prin faţa ochilor în cei 15 ani tranzacţii cumulate de peste 3 miliarde de euro, când există cerere, când îţi bat investitorii la uşă, când datele economice arată bine şi când există finanţare pe piaţă.

Toţi antreprenorii cred că mai există potenţial de creştere, că mai pot să câştige câteva milioane de euro, că vremurile economice bune vor continua la nesfârşit şi că investitori vor fi tot timpul.

Orice investitor care cumpără - fie că este fond de investiţii, fie că este investitor strastegic - trebuie să aibă în faţa ochilor cifre în creştere, pentru care să plătească.

Nu toţi antreprenorii români sunt Dedeman, să aibă un business care este lider şi care să producă un profit de 200 de milioane de euro pe an. Când vine criza, Dedeman are de unde să supravieţuiască.

Pentru mulţi alţi antreprenori români care nu au neapărat o poziţie de lider, orice adiere de vânt le poate destabiliza businessul.

Fondurile de investiţii sunt la cumpărare în acest moment pentru că au foarte mulţi bani şi pentru că pot obţine finanţare pentru achiziţie foarte uşor şi foarte ieftin.

Investitorii strategici sunt plini de bani, fiind adevărate bănci.

Niciun antreprenor român nu are resursele financiare ale acestora şi nici nu-şi poate permite scăderi, pentru că ar pierde tot.

În 2008, acţionarii producătorului de medicamente Labormed au reuşit să-şi vândă afacerea pe ultimii zece metri, obţinând un preţ de 120 de milioane de euro, o sumă imensă. Cumpărătorul a fost fondul de investiţii Advent, care anterior dăduse lovitura cu Terapia Cluj: au cumpărat compania cu 44 de milioane de dolari în 2003 şi au vândut-o în 2006 cu 324 de milioane de dolari.

Bazându-se pe acest succes, Advent a supralicitat pentru Labormed, dar de data asta a pierdut: piaţa s-a schimbat, au făcut greşeli strategice şi în doar câţiva ani tot businessul s-a prăbuşit.

Advent, care pusese 60 de milioane de euro din banii proprii şi restul din banii băncilor, a predat businessul bancherilor, pierzând toţi banii, iar băncile au mai recuperat 20 de milioane de dolari.

Bineînţeles că nu toate businessurile pot fi vândute, pentru că nici cumpărătorii nu sunt naivi.

Iar dacă cineva are o ofertă bună pe masă, take it, exact acum, când toate condiţiile, şi economice, şi financiare, şi de împrumut, sunt extraordinare mai ales pentru cumpărător.