TRAGEDIA din Colectiv: Încă un rănit a murit, la Spitalul "Sf. Ioan". Numărul celor decedaţi a ajuns la 56

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 16 noiembrie 2015 69 afişări

Încă un rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, luni, la Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală, numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragedie ajungând la 56.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că luni dimineaţă a decedat o tânără în vârstă de 18 de ani, care era internată în stare critică la Spitalul "Sfântul Ioan", unde a fost adusă în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv.

În urma incendiului din clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 17 zile de la tragedie au decedat alte 29 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 56.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, aproximativ 40 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi unul în Germania. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INCENDIU,
COLECTIV,
DECES
/actualitate/tragedia-din-colectiv-inca-un-ranit-a-murit-la-spitalul-sf-ioan-numarul-celor-decedati-a-ajuns-la-56-14887670
14887670
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.