Tranzacţia prin care grupul farmaceutic Dona preia divizia VET a companiei Vetro din Iaşi, autorizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin grupul farmaceutic Dona, controlat de medicul şi antreprenorul Eugen Banciu, a preluat în septembrie divizia VET a companiei Vetro din Iaşi.
“În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, au transmis marţi reprezentanţii instituţiei.
Grupul Dona include divizia de distribuţie de medicamente şi o reţea de 345 de farmacii la nivel naţional.
În urma tranzacţiei Dona a preluat toată echipa care lucra pentru divizia VET, din departamentele de achizţii, marketing, vânzări, adică în jur de 40 de oameni.
În cifre, înainte de tranzacţie, Vetro ajungea la circa 1.500 de clienţi, cabinete medicale veterinare, dar şi farmacii veterinare, plus clinici şi spitale veterinare. Compania din Iaşi vindea în sistem b2b şi a fost fondată de medicul veterinar Dumitru Fodor în urmă cu opt ani. În 2022, cel mai recent an pentru care există date publice, compania Vetro Solutions a avut un business de 63 mil. lei, în uşoară creştere faţă de anul anterior. Compania a înregistrat şi pierderi de 4,6 mil. lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro