Trei investitori de retail străini despre trei lucruri la care se uită în 2024

Autor: Tibi Oprea Postat la 26 mai 2024 25 afişări

Au înţeles în ultimul an cât de importante sunt menţinerea investiţiilor şi răbdarea în piaţa de capital şi că investitorii activi pot beneficia de oportunităţi de pe urma comportamentelor iraţionale de pe piaţa bursieră. Ce ar mai putea învăţa trei investitori de retail străini în 2024 şi la ce aspecte sunt atenţi în acest an profund electoral? Am face bine să rămânem vigilenţi, consideră unul dintre ei.

Cristià Calle Mercado:

Născut şi crescut în Spania, Cristià a studiat dreptul şi business management la Madrid, înainte de a călători prin lume pentru a-şi găsi un loc de muncă, stabilindu-se în cele din urmă în Sydney. El şi-a descoperit adevărata pasiune pentru investiţii abia în ultimii ani, după ce dorinţa sa de a studia companiile şi de a citi despre modul în care acestea funcţionează a devenit tot mai evidentă. Cristià foloseşte analiza cantitativă şi calitativă pentru a determina valoarea intrinsecă a unei companii şi a produce propria sa valoare estimată. Dacă nu poate determina singur acest lucru, este simplu: nu investeşte.

Ce a învăţat în 2023:

Menţinerea investiţiilor s-a dovedit, încă o dată, a fi un comportament foarte important pe piaţa bursieră. Poate că titlurile din media abundă în motive pentru a vinde, dar există o mulţime de alte motive pentru a menţine investiţiile, pe care nu le veţi vedea vehiculate de media la fel de des. Comportamentele iraţionale de pe piaţa bursieră generează mari oportunităţi pentru investitorii activi. Acesta este cazul unor companii precum Meta. În 2022, naraţiunea era că Meta pierdea cotă de piaţă în favoarea TikTok şi că îşi irosea banii în Metaverse. Acest lucru a dus la scăderea acţiunilor cu 64% în 2022. La aproximativ un an după aceea, oamenii au uitat de asta, iar acţiunile au crescut cu peste 180%. Dacă puteţi vedea dincolo de zgomotul creat de media, randamentele dvs. pot fi îmbunătăţite remarcabil datorită reacţiilor iraţionale ale pieţei.

Bursă. Trei investitori de retail străini vorbesc despre ce se întâmplă pe piaţa bursieră internă

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.