Trei noi staţiuni turistice in Romania
Localităţile Bala (jud. Mehedinţi), Beiuş (jud. Bihor) şi Mădăraş (jud. Bihor) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local printr-o hotărâre de Guvern emisă în şedinţa de vineri.
Comuna Bala, judeţul Mehedinţi este o veche aşezare, atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, din 10 iunie 1415. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice şi a nămolului sapropelic, a obţinut în urmă cu patru ani statutul de staţiune balneoclimaterică. Bala este inclusă în Ruta Naţională a Oraşelor şi Staţiunilor Balneare Istorice din România. Printre principalele obiective turistice din comuna Bala se numără Biserica din Bala de Jos, Biserica de Lemn din Comăneşti, Biserica din Crainici, Biserica de Lemn din Dâlma, Casa-Muzeu Petre Scurtu, Castrul roman Cârşu, Dealurile „Mormântul Jidovului”, Moara de apă de la Molani, Râpa Dracului, Staţiunea Bala Băi şi ruinele tunelului Bejna de la Rudina.
Municipiul Beiuş, judeţul Bihor dispune de factori naturali de cură, precum apa geotermală şi bioclimatul. Principalele locuri în care turiştii se pot recrea sunt cele două piscine publice şi ştrandul termal, parcurile amenajate, zona centrală a oraşului şi zona Văii Nimăieşti, unde ambele maluri au fost amenajate ca loc de promenadă. În Beiuş se pot practica turismul de agrement, turismul cultural-istoric, dar şi de tranzit. Printre cele mai importante obiective de interes cultural se numără Muzeul Municipal de Istorie şi Etnografie, Monumentul Martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, Bustul lui Avram Iancu sau Biserica Ortodoxă din centrul oraşului.
Comuna Mădăraş, judeţul Bihor este cunoscută pentru subsolul bogat în apă geotermală. Cei care vizitează localitatea, pe lângă turismul curativ şi de relaxare, se pot bucura şi de turismul cultural-istoric, de tranzit, de agrement şi recreere, fie de turismul de vânătoare şi pescuitul sportiv, ori să îşi creeze experienţe unice prin intermediul turismului rural, agroturismului, turismului religios, dar şi gastronomic, care se află într-o faza incipientă de dezvoltare în comună. Se remarcă, astfel, obiective turistice precum Monumentul eroilor şi Biserica Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” din Homorog, Biserica din Ianoşda, Muzeul de icoane din Homorog, Ştrandul Termal Mădăraş, Balta Mărţihaz sau Pădurea Rădvani.
Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 90 de interes local.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro