Trump îi îndeamnă pe imigranţii ilegali să se „autodeporteze”
Preşedintele american i-a îndemnat pe imigranţii ilegali să se „autodeporteze” într-un nou videoclip pentru o campanie pe reţelele sociale.
Donald Trump a anunţat lansarea unei aplicaţii care îi va ajuta pe imigranţi să părăsească voluntar SUA, relatează The Hill.
„Oamenii aflaţi ilegal în ţara noastră se pot autodeporta sau pot fi deportaţi cu forţa şi asta nu este plăcut”, a declarat Trump într-un videoclip de 90 de secunde lansat pe platforma X.
Trump a prezentat aplicaţia Customs and Border Patrol (CBP) Home, despre care spune că le va oferi „oamenilor aflaţi ilegal în ţara noastră o modalitate uşoară de a pleca acum şi de a se autodeporta voluntar”.
Preşedintele american a mai declarat că, dacă oamenii folosesc aplicaţia CBP Home pentru a se deporta voluntar, ar putea avea posibilitatea de a reveni legal la un moment dat în viitor. Dar, dacă sunt găsiţi şi deportaţi, opţiunea de a reveni în SUA nu va mai fi disponibilă.
El a numit aplicaţia „cea mai sigură opţiune pentru imigranţii ilegali şi pentru forţele noastre de ordine” şi a afirmat că aceasta economiseşte bani pentru contribuabilii americani, deoarece utilizează mai puţine resurse.
„Aplicaţia CBP Home este acum disponibilă gratuit în toate magazinele de aplicaţii mobile şi îi încurajez pe cei care ne-au încălcat legile să folosească această opţiune.
Astăzi, faceţi ceea ce este corect şi puteţi reveni în ţara noastră. Faceţi ceea ce este greşit şi nu vă veţi mai întoarce niciodată”, a mai declarat preşedintele în videoclip.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA