Trump urmează să anunţe noi RESTRICŢII privind călătoriile în SUA, la 90 de zile de la emiterea primei directive

Autor: Mihai Draghici Postat la 24 septembrie 2017 293 afişări

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, urmează să anunţe noi măsuri antiimigraţie, dat fiind că restricţiile de călătorie impuse cetăţenilor din şase ţări situate în Orientul Mijlociu şi Africa expiră duminică, la 90 de zile după intrarea în vigoare, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Departamentul american pentru Securitatea Internă i-a recomandat preşedintelui să anunţe noi restricţii, mai punctuale, vizând cetăţenii ţărilor care nu acceptă schimburi de informaţii cu Statele Unite sau nu implementează măsuri de securitate.

Deocamdată, nu se ştie clar ce ţări ar putea fi afectate de noile restricţii, care ar putea intra în vigoare de duminică, printr-o nouă ordonanţă prezidenţială.

"Elaine Duke, secretarul în exerciţiu pentru Securitatea Internă, a recomandat acţiuni dure şi punctuale, inclusiv restricţii şi măsuri de monitorizare a cetăţenilor anumitor ţări", a declarat Miles Taylor, consilier în cadrul Departamentului.

Actualele restricţii de călătorie, care expiră duminică, vizau cetăţenii din Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen care "nu au relaţii de bună-credinţă cu persoane ori entităţi din Statele Unite".

Membrii Administraţiei Donald Trump lucrează de câteva luni la noile reglementări menite să limiteze imigraţia şi să sporească siguranţa în Statele Unite.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
IMIGRAŢIE,
SECURITATE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.