Tsipras: Acordul Greciei cu creditorii poate fi încheiat la summitul liderilor europeni de luni

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 19 iunie 2015 76 afişări

Premierul elen Alexis Tsipras a insistat vineri că acordul Greciei cu creditorii, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată, poate fi încheiat la summitul de urgenţă al liderilor europeni programat luni, relatează Bloomberg.

Actualul program de salvare, de 240 miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, expiră pe 30 iunie, aceeaşi zi în care statul elen trebuie să plătească FMI circa 1,5 miliarde de euro.

"Intenţionam ca negocierile finale să aibă loc la cel mai înalt nivel politic în Europa şi lucrăm acum pentru succesul acestui summit. Se va dovedi că cei care mizează pe scenarii de criză şi teroare se înşeală", afirmă Tsipras într-un comunicat.

Pe fondul discuţiilor, termenelor limită şi acuzaţiilor de ambele părţi, mii de greci au demonstrat joi noaptea în faţa Parlamentului din Atena, cerând salvarea naţiunii, în timp ce Guvernul acuză existenţa unei conspiraţii de a şantaja Grecia.

Indicele ASE al bursei din Aena a urcat vineri cu până la 1,1%, pentru a scădea apoi cu 0,2%. Randamentul obligaţiunilor elene pe termen de doi ani a coborât cu 0,1 puncte procentuale, la 28,56%.

"Este esenţial să asigurăm un dialog ca între adulţi. Ducem lipsă de dialog", a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, după ce a ascultat expunerea de joi a ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, la Luxembourg.

Varoufakis a afirmat vineri dimineaţă că "în mod regretabil în cadrul Eurogroup nu a avut loc nicio discuţie pe baza propunerilor Greciei".

El a adăugat că, şi mai regretabil, în locul discuţiilor esenţiale au apărut informaţii periculoase pentru sistemul bancar.

Tot mai izolat între liderii europeni, Tsipras s-a aflat timp de două zile într-o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin. Oficialii eleni şi ruşi au discutat un acord preliminar pentru extinderea proiectului gazoductului Turkish Stream, care să transporte gaze în sud-estul Europei.

Grecia mai are 12 zile până la expirarea programului de salvare şi, chiar dacă va fi încheiat un acord privind reformele, necesitatea ca acesta să fie aprobat de Parlamente face să fie prea târziu ca fondurile de susţinere să fie obţinute la timp pentru plata datoriei de circa 1,5 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, a avertizat şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

"Să zicem că ajungem la un acord. Este de neconceput că implementarea acestuia şi furnizarea fondurilor vor avea loc înainte de sfârşitul lunii. Este pur şi simplu imposibil", a spus Dijsselbloem.

Pentru a obţine cel puţin o parte din bani, Grecia va încerca o prelungire a acordului de salvare, la summitul european de urgenţă din 22 iunie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
NEGOCIERI,
/actualitate/tsipras-acordul-greciei-cu-creditorii-poate-fi-incheiat-la-summitul-liderilor-europeni-de-luni-14475930
14475930
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.