“Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.”

Nu sunt un om religios. Dar am găsit în cărţile vechi o resursă de adevăr care m-a uluit, de aceea mă întorc la ele atât de des. Şi zice Pavel, cel mai şcolit dintre apostolii lui Isus, cel mai sus-citat, în scrisoarea pe care el le-o trimite celor din Roma: “oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.” Iar mustrarea lui continuă: “Tu, care înveţi pe altul, pe tine nu te înveţi? Tu, care predici: <să nu furi>, furi?” Tu care te lauzi cu <legea> lui Dumnezeu o batjocoreşti, încălcând-o?

Toate cărţile trebuie judecate în termenii epocilor în care au fost scrise. Pe mine mă uluieşte un paradox. Cu cât citesc mai mult, cu atât ştiu mai puţin.

Dar sunt unii care ştiu tot fără să fi învăţat vreodată ceva. Bunăoară dl Vosganian, fost ministru liberal de finanţe. El, punctul zero al liberalismului, cum îi plăcea să-şi spună, omul „de dreapta”, fost şef al „Uniunii Forţelor de Dreapta”, el şi cu toată echipa lui au trecut la PSD. Nu a contat că au fost trimişi în parlament de oameni care au votat liberalismul, nu pesedismul. Vosganian, fost ministru liberal de finanţe, Popescu-Tăriceanu, prim-ministru liberal de finanţe, împing acum la căruţa lui Marian Ciolacu, şeful neales de nimeni al PSD.

Dl Vosganian avea obiceiul să spună despre cei care nu erau de acord cu el că sunt pesedişti. Şi, în egală măsură, vânduţi lui Traian Băsescu. Iată-l, azi, pesedist cu acte pe dl Vosganian.

Este ciudată această răzvrătire a minţii – să fii liberal, dar să nu crezi în capacitatea unui om de a gândi cu mintea lui.

Poate că mă aplec cam mult spre un lucru ce-i comun, anume nestatornicia. Nu-i rău şi nici bine, oamenii îşi schimbă judecata şi nu-i nimic nefiresc. Nu e rău să-ţi schimbi judecata când ai aflat lucruri noi. Acesta este, de altminteri, şi drumul pe care trebuie să mergi. Înveţi din toate aceste lucruri şi ar fi ideal ca, la sfârşit, să afli şi de ai trăit pe lumea asta. Dar mă întorc la spusele lui Pavel: tu, care înveţi pe alţii, pe tine nu te înveţi?

Premierul (liberal) în funcţie are doi consilier pe economie, admiraţi în societatea liberală. Sunt, ambii „ordoliberali”. Ordoliberalismul este un concept imaginat în filosofia economică germană, ce duce liberalismul la extreme. Adică, dacă se poate, fără stat. Să nu existe statul. Nu contează Aristotel care zice că statul a existat înaintea familiei (un lucru contestabil, fireşte), nu există spusele aceluiaşi Aristotel care a schimbat, până la urmă, lumea şi care spune ca „omul este un animal social”. Nu! Fără stat.

Doar că aceşti domni au o mare problemă. Ambii lucrează la stat pe salarii la care un om obişnuit nici nu visează. Unul este şef la „fondul de garantare” (exact ăla care garantează împrumuturi de 30 de miliarde de lei şi care plăteşte dobânda la bancă a IMM-urilor din banii altora - o judecată socialistă pură), celălalt este şef la „fondul de contragarantare”. Socialismul, în toată splendoarea lui. Dacă am judeca prin prisma ordoliberalismului promovat de cei doi, aceste fonduri nici nu ar trebui să existe. Nu spun că-i rău sau bine, cred că în situaţii de criză societatea trebuie să se mobilizeze, să stângă banul unul lângă altul şi să iasă din criză. Dar mă întorc la Pavel: tu, care-i înveţi pe alţii, pe tine nu te înveţi? Vreau să ştiu: cum pledezi o viaţă împotriva statului, când tu, în toată această viaţă, ai stat cu gura lipită şi ai supt de la ţâţa statului? Cum?

Cum predai tu economia la Academia de Studii Economice din Bucureşti – floarea elitei în materie de economie – şi predai că statul trebuie să dispară, în vreme ce tu eşti mufat la fondurile de stat? Tu, care înveţi pe altul, pe tine nu te înveţi?