UBS iniţiază acoperirea UiPath cu recomandarea de „vânzare” pe fondul provocărilor mari din sector şi a concurenţei acerbe

Autor: Liviu Popescu Postat la 13 decembrie 2024 54 afişări

UBS iniţiază acoperirea UiPath cu recomandarea de „vânzare” pe fondul provocărilor mari din sector şi a concurenţei acerbe

UBS notează că UiPath, lider în automatizarea proceselor robotizate (RPA), se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai mare din partea giganţilor tehnologici precum Microsoft şi ServiceNow, care integrează funcţii de automatizare în suite software mai ample

 

UBS, una dintre cele mai mari bănci europene, prin divizia sa de investiţii, a iniţiat acoperirea producătorului de software de automatizare UiPath (PATH), companie fondată în Bucureşti de Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi din 2021 listată pe Wall Street, cu recomandarea de „vânzare” către investitori pe fondul concurenţei în creştere şi a unui mediu de piaţă dificil care ar putea afecta creşterea. Astfel, analiştii de la UBS au acordat un preţ ţintă de 14 dolari pentru acţiunile UiPath, uşor sub preţul tranzacţionare de vineri după-amiază de circa 14,5 dolari, scrie investing.com.

UBS notează că UiPath, lider în automatizarea proceselor robotizate (RPA), se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai mare din partea giganţilor tehnologici precum Microsoft şi ServiceNow, care integrează funcţii de automatizare în suite software mai ample.

Banca menţionează şi presiunea crescândă din partea startup-urilor AI şi a marilor furnizori de modele lingvistice, care ar putea dilua avantajul UiPath în automatizare.

Creşterea numărului de clienţi a stagnat de la sfârşitul anului 2022, după lansarea ChatGPT, scrie investing.com. UBS nu a observat niciun semn clar de îmbunătăţire a ratelor nete de retenţie sau de câştiguri de execuţie în urma restructurării organizaţionale recente. Analiştii intervievaţi de firmă şi-au exprimat scepticismul cu privire la potenţialul de creştere al pieţei RPA.

UBS se aşteaptă ca creşterea veniturilor anuale recurente (ARR) ale UiPath să scadă sub aşteptările pieţei până în 2026, cu posibile riscuri suplimentare de scădere.

UiPath are cea mai recentă acoperire din partea UBS. Săptămâna trecută ZF a scris că Morgan Stanley are un nou preţ ţintă: de 18 dolari pe acţiune faţă de precedentul de la 17 dolari. De asemenea Presa internaţională notează că banca de investiţii Oppenheimer a trimis clienţilor o notificare după teleconferinţa UiPath aferentă rezultatelor pe T3 în care spune că afirmaţiile conducerii ar putea sugera că se aşteaptă o stabilizare pentru companie anul viitor.

BMO Capital Markets şi-a majorat preţul ţintă pentru acţiunile UiPath de la 15 dolari la 16 dolari şi a acordat companiei un rating „market perform” într-o notă de evaluare de vineri. Evercore ISI şi-a majorat preţul ţintă pentru UiPath de la de la 13 dolari la 16 dolari şi a acordat companiei un rating „in-line”.

Royal Bank of Canada a reiterat un rating „sector perform” şi a emis un obiectiv de preţ de 16 dolari  pe acţiunile UiPath.

UiPath a înregistrat venituri de 354 mil. dolari în trimestrul încheiat la 31 octombrie 2024, adică al treilea trimestru din 2025 după calendarul american de raportări. Rezultatul a urcat cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Venitul pe acţiune a fost de 0,11 dolari, depăşind estimarea consensuală a analiştilor de 0,07 dolari pe acţiune. Vânzările au crescut cu 8,8% de la an la an, veniturile atingând 354,65 mil.dolari. Aceasta a depăşit, de asemenea, aşteptările analiştilor de 347,64 mil. dolari.

Pe de altă parte pierderile companiei s-au redus considerabil, la 10 mil. dolari de la 30 mil. dolari. „Suntem încântaţi să raportăm rezultate pentru trimestrul al treilea peste aşteptările noastre, reflectând îmbunătăţirea execuţiei echipei noastre. Am făcut progrese bune în ceea ce priveşte revenirea la rădăcinile noastre antreprenoriale şi reorientarea echipelor noastre pentru a fi mai centrate pe client şi pentru a conduce eficienţa în întreaga organizaţie“, a spus Ashim Gupta, director financiar şi director de operaţiuni UiPath.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UBS,
UiPath,
vanzare,
sell,
concurenta,
AI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.