Un american de origine română, învestit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona
Un american de origine română, Ben Toma, este învestit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona. Ambsadorul României în SUA, Andrei Muraru, a fost invitat la ceremonie.
„Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a fost invitat să participe, luni, 9 ianuarie 2023, la sesiunea de deschidere a Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona, în cadrul căreia preşedintele (speaker-ul) ales al acestui for legislativ, Ben Toma, va fi învestit în funcţie”, anunţă Ambasada României în SUA.
Potrivit sursei menţionată, Ben Toma este de origine română, el plecând din Cluj în Statele Unite, cu familia, în 1987, când avea aproape 8 ani.
„În urma alegerilor americane de la mijloc de mandat care au avut loc anul trecut, Ben Toma, a devenit românul cu cea mai înaltă funcţie politică din SUA, după ce a fost ales de către grupul parlamentar al Partidului Republican ca preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din Statul Arizona. În legislatura trecută, Ben Toma deţinuse funcţia de lider al majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor Arizona”, precizează Ambasada României în SUA.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro