Un explorator susţine că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei

Autor: Petru Mazilu Postat la 30 ianuarie 2024 115 afişări

Un explorator susţine că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei

Un explorator crede că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei. El susţine că a descoperit locul prăbuşirii avionului Ameliei Earhart. Exploratorul a prezentat o serie de fotografii care ar putea înfăţişa epava avionului dispărut de 87 de ani.

Tony Romeo, un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene şi CEO al companiei Deep Sea Vision, crede că imaginile neclare de pe fundul mării arată aeronava care a dispărut în 1937, potrivit Sky News. El a folosit sonarul care în decembrie, anul trecut, a descoperit o formă neclară, asemănătoare cu cea a unui avion, pe fundul mării.

Descoperirea a fost făcută la aproximativ 100 de mile de insula Howland, la jumătatea distanţei dintre Australia şi Hawaii. Tony Romeo şi membri iechipei sale sunt convinşi că este vorba despre epava avionului Lockheed 10-E Electra al aviatorului dispărut. Pentru a strânge mai multe probe, exploratorul va trimite pe fundul oceanului o dronă cu cameră.

Ameliei Earhart a fost un pionier al aviaţiei, dar şi o cunoscută scriitoare şi militantă pentru drepturile femeilor. Ameliei Earhart şi navigatorul ei Fred Noonan au dispărut în iulie 1937 în timp ce ea încerca să facă înconjurul pământului la ecuator.

Cei doi au fost declaraţi morţi doi ani mai târziu, după ce americanii au ajuns la concluzia că avionul s-a prăbuşit undeva în Oceanul Pacific.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
explorator,
aviaţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.