Nicolai Ivanov Todorov se împiedică în istoria României, debitând aberaţii privind etnogeneza civilizaţiei de la Dunărea de Jos. E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creaţie artificială” şi de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbiţează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veşnica legătură dintre pământ şi stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).

Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populaţiei geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împăraţii de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare şi colonişti vlahi din Tesalia şi italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”. Într-o astfel de „cunoaştere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenţi” ai civilizaţiei de la Dunărea de Jos, păstorii lor şi-au dus turmele din Balcani până în Carpaţi, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa ţară a bulgarilor”.

Ţara Românească şi Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor. În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Mioriţa”, balada identitară pentru români, ar fi o creaţie bulgară, iar câinele ciobănesc „aşa–zis românesc” ar fi şi el o …. creaţie bulgărească. Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărţi ştiinţifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) şi „Egresca…”(2010).

Cititi mai multe pe www.Gorjeanul.ro