LIVE: ZF Real Estate by Storia.ro - De ce aleg mulţi dintre români locuinţe vechi şi plătesc cash în 2024?

Un loc DE BASM din România. Cum arată cel mai mare parc de agrement din ţara noastră care este la doar 3 ore de mers de Bucureşti - GALERIE FOTO

Autor: Andra Stroe Postat la 03 octombrie 2020 59855 afişări

În ultimii ani, antreprenorii din peisajul turistic local se întrec în a găsi locuri şi idei originale pentru a porni noi huburi turistice în regiuni mai puţin cunoscute, departe de hiperaglomeratele staţiuni de pe litoral sau de pe Valea Prahovei.  Unul dintre aceste businessuri este ZagaZaga, un complex de lux născut într-o zonă mlăştinoasă din Delta Siretului, în care turismul era, până acum, inexistent.

„Suntem iubitori de apă şi de tot ce ţine de Delta Dunării. Am vrut astfel să o aducem cât mai aproape de casă, aşa că am construit de la zero tot ce se vede astăzi în Delta Siretului. Înainte nu existau canalele pe care turiştii se plimbă astăzi cu bărcile, înteaga zonă era acoperită de mlaştină”, povesteşte Camelia Dobrişan, acţionar în companie.

„ZagaZaga a fost încă de la început şi continuă să fie o provocare pentru noi toţi. Din păcate nu am reuşit să deschidem atât de repede pe cât ne-am dorit şi acest lucru s-a simţit în venituri. ZagaZaga este un business integrat, tot ce producem în cadrul fermei se vinde direct consumatorului la cherhana şi la restaurantul piscinei”, detaliază ea una dintre provocările care s-au ivit pe parcurs.

Complexul este situat în Delta Siretului, pe limita dintre judeţele Vrancea şi Galaţi, în satul Doaga, „un loc pe care putem să îl numim acasă. Ne-am născut şi am crescut în această zonă”, spune Dobrişan. Primii turişti au venit anul trecut, însă lucrările au început încă din 2014, cu o investiţie iniţială de 5 milioane de euro fără TVA.

„Am apelat la fondurile europene, prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP), cu sprijinul CEC Bank. Fondurile au fost doar pentru partea de piscicultură. Am realizat ferma de sturioni, dragarea lacurilor şi am construit canalele”, explică ea.

În prezent, complexul se întinde pe o suprafaţă totală de 82 de hectare şi cuprinde 41 de bungalouri mobile (care pot acomoda fiecare o familie cu doi adulţi şi doi copii), 11 bungalouri plutitoare cu aceeaşi capacitate de cazare, 26 de iurte (fiecare iurtă având capacitate de cazare pentru doi adulţi şi un copil pe un pat suplimentar), o cherhana, un hambar pentru evenimente private şi corporate, un parc de aventură cu trasee în copaci şi tiroliene amplasate pe malurile lacurilor din interiorul parcului de agrement, o piscină şi două terenuri de tenis.

Întregul complex este unic, spune Dobrişan: „Te poţi deplasa de la recepţie până la bungalou sau cherhana cu barca, fiecare bungalou are propriul ponton”. 

Capacitatea maximă de cazare a complexului este de 200 de persoane, iar preţurile sunt cuprinse între 53 şi 89 de euro / noapte pentru bungalouri şi între 40-53 de euro / noapte pentru iurte, modificându-se în funcţie de sezon dar şi de organizarea diferitelor festivaluri la locaţie, de pildă „cel mai mare festival de blues din România, Focşani Blues Festival”, organizat în 2019 în cadrul complexului.

Lista activităţilor care se pot desfăşura pe parcursul şederii la ZagaZaga cuprinde: plimbări cu barca pe canalele şi lacurile din complex, pescuit sportiv, plimbări cu bicicleta, căţărări şi trasee în parcul de aventură, acces la piscina cu apă sărată, plimbări cu căruţa, vizitarea fermei de animale, tenis, excursii la mausoleul de la Mărăşeşti şi la mănăstirile din jur şi degustări de vinuri la cramele din apropiere.

Clienţii ZagaZaga au vârste cuprinse între 2 şi 80 de ani şi sunt, cu preponderenţă, corporatişti sau familii. „Am organizat anul trecut multe team buildinguri. Corporatiştii cu venituri peste medie preferă să îşi organizeze evenimentele la noi în complex. În weekenduri cei mai mulţi turişti sunt familiile cu copii.

De asemenea, şi pescarii ne vizitează foarte des. Iar celebra şedinţa foto de după nuntă, trash the dress, este organizată săptămânal la noi în complex – cuplurile vin pentru peisajele superbe, pentru apusurile romantice, dar şi pentru cinele liniştite pe malul lacului sau pe ponton.” Anul trecut s-au cazat la ZagaZaga câteva mii de turişti, „dar au fost foarte mulţi cei care ne-au trecut pragul pentru o zi, doar pentru activităţile din complex, aşa că putem spune, fără a fi lipsiţi de modestie şi fără exagerare, că vizitatorii au fost de ordinul zecilor de mii”, spune Dobrişan. Cei mai mulţi clienţi care au optat şi pentru cazare sunt din Bucureşti şi din vestul ţării, în timp ce pentru toate celelalte activităţi din cadrul complexului vizitatorii sunt din judeţele limitrofe: Bacău, Vaslui, Brăila şi Buzău.

Deşi ZagaZaga ar fi trebuit să îşi deschidă porţile anul acesta încă din luna martie, răspândirea pandemiei de COVID-19 i-a forţat pe reprezentanţii afacerii să amâne primirea turiştilor. „Am amânat deschiderea acestui sezon cu trei luni, ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult, fiind un business sezonier, cu funcţionalitate între lunile martie şi noiembrie. Angajaţii au fost în şomaj tehnic. Am fost nevoiţi să facem investiţii majore pentru a putea respecta normele de igienă şi siguranţă impuse, dar ştim că sănătatea şi siguranţa clienţilor noştri sunt cele mai importante.”

În 2019, complexul a funcţionat cu 60 de angajaţi, însă anul acesta, în plin sezon, echipa se va mări cu alte 40-50 de persoane. În perioada imediat următoare reprezentanţii afacerii au bugetat o investiţie de 1,2 milioane de euro, sumă care va fi direcţionată spre dezvoltarea serviciilor şi diversificarea activităţilor.

„Un prim plan de dezvoltare este acela de producţie, procesare şi vânzare a peştelui în restaurantele şi magazinele proprii. Vom dezvolta totodată întregul complex, a cărui capacitate de cazare va creşte de la 200 de locuri la 800.” Pe listă este trecută, de asemenea, şi dezvoltarea unei componente de agroturism: o stână şi o microfermă de animale cu iepuri, păsări, cai şi vaci în care turiştii să poată participa efectiv la activităţile specifice. „În acest moment există deja la ZagaZaga o livadă în care  începând de anul viitor, turiştii vor găsi mere, prune, caise, zmeură sau căpşuni.”

Am întrebat-o pe Camelia Dobrişan dacă se ia în calcul deschiderea unui nou complex similar în altă regiune, iar răspunsul său a fost ferm: „Nu, ZagaZaga este un concept unic în România şi aşa va rămâne”. Tocmai de aceea, adaugă ea, businessul nu are niciun competitor. „În zona Deltei Siretului nu există turism; turiştii care ajung la ZagaZaga vin datorită campaniilor noastre de promovare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.