LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Un nou terminal a fost inaugurat la Aeroportul din Iaşi, după o investiţie de 11 milioane de euro - FOTO

Autor: Florin Gheţău Postat la 17 octombrie 2015 328 afişări

Un nou terminal de 3.600 de metri pătraţi a fost inaugurat, sâmbătă, la Aeroportul Iaşi, după o investiţie de 11 milioane de euro, conducerea aeroportului spunând că din decembrie va fi introdusă o nouă cursă, spre Istanbul, pe lângă cele anunţate deja spre Bucureşti, Paris, Londra, Roma şi Munchen.

La evenimentul desfăşurat, sâmbătă, pe aeroportul ieşean, au participat câteva sute de persoane, între care oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi de instituţii, dar şi localnici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a ţinut o scurtă slujbă, el precizând apoi că aeroportul ieşean va putea fi utilizat şi de cetăţeni din Republica Moldova.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, a anunţat că, începând din 9 decembrie, va fi introdusă o nouă cursă pe aeroportul ieşean, către Istanbul, care va fi operată de Tarom.

Noul terminal, al treilea, are o suprafaţă de aproximativ 3.600 de metri pătraţi, are şase birouri check-in şi va asigura o capacitate de procesare de 320 de pasageri pe oră.

Celelalte două terminale vor fi, la rândul lor, funcţionale, acestea fiind însă de mai mici dimensiuni.

Conducerea Aeroportului din Iaşi susţine că noul terminal va deveni complet operaţional în 25 octombrie, când vor fi introduse cele cinci curse anunţate către Bucureşti, Paris, Londra şi Roma, toate operate de Blue Air, şi München, operată de Tarom.

"În urmă cu trei ani, pe Aeroportul din Iaşi aveam o singură cursă externă, către Viena, acum vorbim de 14 rute, iar lucrurile se schimbă cu o dinamică uimitoare. Cursa spre Istanbul, pe care o introducem din 9 decembrie, este una foarte importantă, pentru că Istanbulul îşi propune să ajungă aeroportul numărul doi în lume, ca trafic, după Atlanta din Statele Unite. Practic, Iaşiul va fi legat de întreaga lume", a spus Marius Bodea, preşedintele CA al Aeroportului din Iaşi.

Prezent la eveniment, consilierul prezidenţial Andrei Muraru, originar din Iaşi, a spus că, în ultimii 25 de ani, Iaşiul a avut puţine minuni în administraţia locală şi că, practic, după ce a fost modernizată şi pista, oraşul are un nou aeroport.

"Aeroportul nu s-a realizat singur şi nu l-a făcut vreo autoritate centrală, ci este sută la sută un produs al Iaşiului. Dacă aş fi în locul lui Marius Bodea, n-aş avea nicio problemă să-mi depun candidatura la Primărie", a spus consilierul prezidenţial Andrei Muraru.

Lucrările la noul terminal au început în luna martie a acestui an, valoarea investiţiei, realizată din bani europeni, fiind de 11 milioane de euro.

Conducerea aeroportului ieşean estimează că la finalul acestui an traficul va atinge 350.000 de pasageri, iar în 2016 va depăşi 500.000 de persoane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TERMINAL,
AEROPORT,
INAUGURARE
/actualitate/un-nou-terminal-a-fost-inaugurat-la-aeroportul-din-iasi-dupa-o-investitie-de-11-milioane-de-euro-foto-14852489
14852489
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.