Harvard Business Review sărbătoreşte împlinirea a 100 de ani de la naştere cu o carte care ilustrează cele mai influente şi inovatoare articole ale revistei alături de o serie de diagrame şi articole online, scrie The Washington Post.

HBR a fost înfiinţată la 14 ani după naşterea Harvard Business School pentru a oferi disciplinei încipiente a afacerilor un pic de putere academică. Noua disciplină s-a confruntat cu multe batjocori din partea instituţiei care conducea Harvard în acele vremuri pentru lipsa de rigoare academică. Wallace Brett Donham, decanul HBS din 1919 până în 1942, a sperat că revizuirea va aborda una dintre aceste plângeri prin lansarea unei „teorii a afacerilor” bazată pe cercetări riguroase şi capabilă să-i înveţe business pe tinerii cu o judecată sănătoasă. Fără o astfel de teorie, a scris el în numărul inaugural, afacerile ar fi „nesistematice, întâmplătoare şi pentru mulţi bărbaţi un pariu patetic”.

Creaţia lui Donham a depăşit cele mai îndrăzneţe vise ale oricui. Articolele HBR au lansat idei de management de miliarde de dolari, care au schimbat industrii întregi. O revistă care a fost descrisă cândva de unul dintre editorii săi ca fiind scrisă de oameni care nu pot scrie pentru oameni care nu ştiu să citească este acum o biblie a Americii corporative.

Cu ocazia aniversării primului secol de existenţă, revista a lansat cinci idei care vor remodela capitalismul secolului viitor:

1. Revenirea unei economii de război

Invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin a inaugurat o nouă eră în afaceri, nu doar pentru că a forţat economia să răspundă la agresiunea imediată a Rusiei, ci şi pentru că a încurajat-o să se concentreze mai mult asupra ambiţiilor geostrategice ale Chinei. Preşedintele Xi Jinping va fi încurajat şi mai mult în ambiţiile sale dacă, aşa cum este de aşteptat, va fi numit preşedinte pe viaţă în Congresul Naţional al Partidului Comunist Chinez, încrâncenând cursa pentru resurse dintre Occident şi China.

Guvernele îşi vor modifica tacticile economice, pe măsură ce vor fi nevoite să se adapteze la o lume nouă, în care cheltuielile militare sunt un motor din ce în ce mai puternic al economiei globale în lumina potenţialului conflict care ameninţă planeta. Un număr tot mai mare de întreprinderi nou-înfiinţate îşi vor muta atenţia de la bunuri de larg consum la bunuri militare. Într-adevăr, pe termen lung, un complex militar-digital va înlocui probabil vechiul complex militar-industrial. Companiile de orice tip, indiferent dacă fac sau nu parte oficial din complexul digital-industrial, îşi vor consolida departamentele de risc politic pentru a acorda mai multă atenţie riscurilor militare şi strategice. 

2. Revoluţia tehnologică a roboţilor

În primul rând, maşinile au înlocuit munca lucrătorilor agricoli. Apoi a celor industriali. Acum tehnologia riscă să înlocuiască sarcinile lucrătorilor din domeniul cunoaşterii. Marea temă a relaţiilor de muncă din restul secolului actual este că maşinile inteligente vor face pentru intelectuali ceea ce au făcut anterior pentru oamenii muncilor manuale - distrugându-le locurile de muncă, suprimându-le salariile, distrugându-le psihicul şi, în general, conducându-i la marginiea societăţii

Tehno-optimiştilor le place să dea o întorsătură pozitivă marşului maşinilor. Lucrătorii din domeniul cunoaşterii vor deveni mai productivi lucrând cu maşini, mai degrabă decât împotriva lor, au spus ei; maşinile s-ar opri la cele mai sofisticate locuri de muncă lăsând astfel fiinţele umane să facă ceea ce fac cel mai bine, în timp ce munca heavy va fi preluată de de computere, un scenariu care nu poate părea decât mincinos.

Maşinile inteligente au trecut deja de la joburi care implică procesarea datelor (compilarea declaraţiilor fiscale, citirea diagramelor medicale sau căutarea stocurilor cu cea mai bună valoare) la joburi care în mod tradiţional şi logic necesită „atingerea umană”. Aparatele pot produce rapoarte de ştiri redate prin voci umane sintetice. IBM Corp. şi Colegiul de Medicină Baylor au dezvoltat un sistem numit KnIT („kit de instrumente de integrare a cunoştinţelor”) care scanează literatura medicală şi generează noi ipoteze pentru problemele de cercetare. Software-ul depăşeşte în mod regulat oamenii în ceea ce priveşte analiza şi determinarea cauzelor şi soluţiilor în justiţie, de la litigiile simple până la hotărârile de referinţă ale Curţii Supreme.

3. Creşterea fondului fiduciar de un trilion de dolari

În următorul deceniu, vom vedea naşterea unui nou tip de prototip economic: Fonduri fiduciare de un trilion de dolari care sunt destinate să moştenească averi mai mari decât PIB-urile ţărilor mici sau evaluările bursiere ale marilor companii.

Aceste fonduri de trilioane de dolari sunt produsul a două tendinţe. Prima este perpetuarea unor averi uriaşe care sunt comparabile cu cele ale lui Rockefeller sau Carnegie. A doua este o campanie concertată de dreapta, în special în Statele Unite, pentru reducerea sau chiar abolirea impozitului pe moştenire (pe care conservatorii l-au renumit în mod strălucit „taxa pe moarte”). „Numai proştii plătesc impozit pe proprietate”, a declarat cu mândrie unul dintre consilierii economici ai lui Donald Trump, Gary Cohn, despre o taxă care, timp de 35 de ani după 1941, a fost de 77%. În următorii 25 de ani, aproximativ jumătate din cele 72 de miliarde de dolari care vor fi transmise de la o generaţie la alta vor proveni din partea celor mai bogate mai bogate 1,5% familii ale statului.

4. Următoarea frontieră a avantajului competitiv: genetica

Occidentul a rămas crispat în privinţa exploatării potenţialului ştiinţei genetice de la ororile Holocaustului. Este posibil ca acest lucru să se schimbe în următoarele decenii – într-adevăr, ştiinţa genetică poate fi în următorii 40 de ani ceea ce a fost informatica în ultimele 4 decenii.

Există o mulţime de motive pentru asta. Genetica a avansat într-un ritm uimitor de la secvenţierea genomului uman, nu doar ca ştiinţă abstractă, ci ca un set complex de tehnologii. Neliniştea generată de amintirile anilor 1940 se estompează odată cu trecerea naturală a timpului. Screeningul genetic pentru anomalii este acum obişnuit şi uneori este urmat de întreruperea sarcinii. Moda de a-ţi îmbunătăţi corpul cu părţi generate de computer se răspândeşte din subculturile universităţilor în societatea mai largă. Ceea ce va înclina cu adevărat balanţa, însă, va fi China, care a tolerat deja avortul selectiv a milioane de fetuşi de sex feminin şi unde cercetătorii au stârnit controverse prin editarea genomului unui embrion uman. În ciuda condamnării oficiale ulterioare a acelei lucrări, China va fi cu siguranţă tentată să exploateze posibilităţile militare şi, probabil, comerciale ale ştiinţei genetice.

5. Noul drum spre iobăgie

Cea mai importanta trăsătură de caracter a societăţilor de piaţă este libertatea: libertatea de a schimba roadele muncii noastre pe piaţă cu bunuri şi libertatea de a ne exprima opiniile pe piaţa ideilor. Cu toate acestea, există un risc tot mai mare ca să ne pierdem libertăţile nu numai în faţa unei noi generaţii de cenzori intelectuali, ci şi a observatorilor care ne monitorizează fiecare mişcare. Friedrich A. Hayek a avertizat că drumul către iobăgie a fost pavat de stat – şi cu siguranţă guvernul chinez a condus calea către distopia în cauză prin construirea celei mai elaborate societăţi de supraveghere din lume. Dar marele profesionist al pieţei libere nu a reuşit să ţină seama de oportunismul sectorului privat. Giganţii internetului se îngraşă absorbind informaţii despre obiceiurile noastre de cheltuieli, vânzându-le apoi mai departe, conform intereselor proprii. Corporaţiile au folosit din ce în ce mai mult programe spion de diferite tipuri pentru a-şi monitoriza lucrătorii din ce în ce mai îndeaproape şi a-i sancţiona dacă îşi întrerupeau productivitatea.

Dacă drumul spre iad este pavat cu bune intenţii, drumul spre iobăgie este pavat cu facilităţi minore. Consumatorii şi-au dorit „serviciile gratuite” de supraveghere pe care Google şi colegii săi capitalişti le-au oferit (zâmbitori, asemenea unor oportunişi cu lama sub palton), cedându-le de bună voie dreptul de a le spiona vieţile. Muncitorii doreau confortul de a putea lucra de acasă, fapt care a permis angajatorilor să le monitorizeze productivitatea de la distanţă.