Un pui de urs de două luni, rătăcit de mama lui, găsit de pădurari lângă Braşov
Un pui de urs de două luni, care s-a rătăcit de mama lui lângă localitatea braşoveană Şinca Nouă, a fost găsit de pădurari, animalul fiind predat "Centrului de reabilitare a puilor de urs" din localitatea Bălan, judeţul Harghita.
Asociaţia de protecţie a animalelor "Milioane de prieteni" din Braşov a anunţat, vineri, că a fost solicitată recent pentru a prelua un pui de urs rătăcit de mama sa.
Puiul, în vârstă de două luni, a fost descoperit de silvicultorii din zona Valea Seacă, la marginea localităţii Şinca Nouă.
"Cel mai probabil, ursoaica a fost împuşcată în timpul unei partide de vânătoare, astfel de incidente având loc în special când se aplică metoda «la goană»", spun reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.
Pădurarii au luat legătura cu reprezentanţii asociaţiei, iar puiul a ajuns la Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti. Asociaţia a luat legătura cu reprezentanţii "Centrului de reabilitare a puilor de urs" din localitatea Bălan, judeţul Harghita, unde puiul a fost transportat în cursul acestei săptămâni. Acolo, ursul va învăţa cum să să se adapteze şi, după deprinderea abilităţilor de supravieţuire, va fi eliberat în pădure şi va deveni un urs liber.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro