Studiul Grant, precum şi Studiul Harvard axat pe dezvoltarea adulţilor, au urmărit mai multe sute de oameni pe parcursul întregii lor vieţi şi au analizat diferite aspecte ale acestora. Potrivit unui articol publicat de platforma theladders.com, cercetătorii implicaţi în aceste studii au descoperit că, deşi răspunsul este complex, cei mai fericiţi dintre participanţi s-au concentrat pe trei aspecte pe parcursul vieţii lor: obţinerea succesului pe termen lung, inteligenţa emoţională şi relaţiile. 

Începând cu anul 1938, cercetătorul Dr. Arlie Bock, de la şcoala de medicină a Harvard, a început proiectul cu 268 de bărbaţi aflaţi în cel de al doilea an de studiu la aceeaşi facultate. Participanţii la studiu au consimţit să fie subiectul unor măsurători fizice şi psihice, să răspundă unor chestionare şi interviuri pe parcursul vieţii lor, toate cu scopul de a-i ajuta pe cercetători să găsească elementele necesare pentru o viaţă mai bună. 

Dintre cei 268 de oameni analizaţi, schimbările cele mai mari au venit la bărbaţi când aceştia se aflau în jurul vârstei de 40 de ani. Spre exemplu, unul dintre ei a devenit preşedintele Statelor Unite - John F. Kennedy, unul dintre ei a devenit un autor de succes, iar alţi patru au candidat pentru Senat. Mulţi alţii s-au confruntat cu tragedii sau cu drame în dragoste.

Cercetătorii au descoperit că primul element necesar unei vieţi mai bune era succesul bazat pe un orizont pe termen lung. Au observat că dacă se uitau la un anumit moment din viaţa oricăruia dintre participanţi, studiul era înşelător. Participanţii au trecut prin bune şi rele pe parcursul vieţii, iar eşecurile anterioare nu reprezentau neapărat un indicator al unui viitor fără succes. Cu alte cuvinte, doar din cauza faptului că cineva a experimentat traume sau alte evenimente semnificative în viaţă, acest lucru nu însemna că nu vor reuşi să ajungă la succes pe termen lung niciodată. Din contră, mulţi dintre cei care s-au concentrat pe a merge mai departe au atins într-un final succesul.

Pe de altă parte, cei care au avut succes foarte devreme în viaţă, nu au avut neapărat aceeaşi şansă mai târziu. Spre exemplu, unul dintre participanţi – John Hines -  era un model la Harvard şi părea că totul merge bine pentru el în tinereţe. S-a căsătorit, avea o carieră de succes şi a excelat la şcoală. Dar când avea 30 de ani, a început să fumeze şi să bea, a avut o aventură şi a murit din cauza bolii izbucnite subit. În contrast cu viaţa lui John, un alt participant, Godfrey Camille, părea că este destinat eşecului şi era catalogat ca fiind persoana cu cele mai puţine şanse să reuşească. A mâncat singur până când avea şase ani, a încercat să se sinucidă şi a fost bântuit de amintirile traumelor din copilărie. Totuşi, la 35 de ani, a experimentat o trezire spirituală şi a devenit psihiatru licenţiat, folosindu-se de  experienţele din viaţa pentru a-i ajuta pe alţii. Cercetătorii au aflat că până la finalul vieţii sale, el a fost unul dintre cei mai fericiţi participanţi dintre cei implicaţi în studiu.

Inteligenţa emoţională presupune gestionarea obstacolelor şi problemelor din vieţile noastre şi a influenţei acestora asupra noastră. Cercetătorii au descoperit că cei care puteau răspunde problemelor din viaţă într-un mod optimist erau mai sănătoşi din punct de vedere emoţional şi fizic decât cei care s-au împotmolit în problemele din vieţile lor. Unii dintre participanţi s-au chinuit cu răspunsurile la emoţiile lor în tinereţe, dar cercetarea a arătat că inteligenţa emoţională poate fi câştigată şi îmbunătăţită pe parcursul anilor. De asemenea, câţiva dintre participanţi au început cu o inteligenţă emoţională bună, dar au dezvoltat mai târziu obiceiuri distructive. Cercetătorii au descoperit că în general însă, 

inteligenţa emoţională a mers mână în mână cu succesul personal şi profesional; dar şi că a a fost învăţată şi a crescut odată cu vârsta.

În cele din urmă, cercetătorii au descoperit că relaţiile cu însemnătate au reprezentat cel mai important indicator al unei vieţi bune. Există o corelaţie directă între nivelul de fericire pe care îl avem în relaţiile apropiate şi sănătatea noastră. Relaţiile puternice ajută la întârzierea declinului nostru fizic şi psihic. Să ai grijă de corpul tău este important, dar să ai grijă de relaţiile tale este o formă de grijă de asemenea.