Una dintre cele mai mari economii ale lumii a început să „sângereze” milioane pe bandă rulantă după ce zeci de mii de super-bogaţi au ales să plece din ţară şi au declanşat un exod care se întinde deja pe un deceniu şi care nu dă semne să se oprească prea curând
China, cu a doua cea mai mare economie din lume şi ţara cu a doua cea mai numeroasă populaţie, va înregistra din nou cel mai mare exod de milionari în acest an, potrivit unui nou studiu realizat de compania de consultanţă în domeniul migraţiei investiţiilor Henley & Partners, citat de CNBC.
Datele firmei au arătat că un număr net de 10.800 de milionari au migrat din China în 2022, iar alte 13.500 de persoane sunt aşteptate să plece în acest an.
Aceasta nu este o problemă care a început odată cu pandemia de coronavirus, ci o problemă cu carea ţara se confruntă de 10 ani.
China a înregistrat cel mai mare exod al milionarilor din toate ţările studiate de Henley & Partners, pierzând zeci de mii de super-bogaţi anual. Exodul bogaţilor care s-a extins pe termen lung a afectat economia şi a dus la încetinirea creşterii generale a nivelului de bogăţie, potrivit lui Andrew Amoils, şeful departamentului de cercetare al firmei globale de informaţii privind bogăţia New World Wealth, care a contribuit la crearea studiului.
Potrivit studiului, nu doar China pierde super-bogaţi. Aflată pe locul al doilea după China, Henley & Partners estimează că India va pierde în acest an un număr de 6.500 de milionari, cu 1.000 mai mult decât în 2022.
„Legislaţia fiscală prohibitivă, împreună cu regulile complexe şi alambicate referitoare la transferurile de bani în străinătate, care pot fi interpretate greşit şi care pot face obiectul unor abuzuri, sunt doar câteva dintre aspectele care au declanşat tendinţa de migrare a oamenilor cu bani din India”, a concluzionat în acelaşi studiu Sunita Singh-Dalal, partener al departamentului de averi private şi birouri de familie la firma de avocatură Hourani.
Cu toate acestea, Amoils a subliniat că aceste plecări nu ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare, deoarece „India produce mult mai mulţi milionari noi decât pierde în urma migraţiei”.
Tendinţa exitului oamenilor cu bani nu se rezumă doar la China şi India si pare să se manifeste în rândul şi altor naţiuni asiatice.
Se aşteaptă ca Hong Kong să piardă 1.000 de milionari în acest an, iar Coreea de Sud şi Japonia ar putea pierde 800 şi, respectiv, 300. Rapoartele sugerează că locuitorii din Hong Kong au părăsit oraşul în masă anul trecut - din cauza restricţiilor Covid-19 şi a ceea ce ei consideră a fi o erodare a normelor democratice.
În pofida tulburărilor politice şi a incertitudinii economice cauzate de războiul Moscovei împotriva Ucrainei, se aşteaptă ca Rusia să piardă doar 3.000 de milionari net în acest an.
Rusia ocupă locul al patrulea în clasamentul Henley & Partners, după Marea Britanie, care ar putea pierde un număr net de 3.200 de milionari în acest an, dublu faţă de cât a pierdut în anul precedent.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro