Unele sisteme de plăţi electronice din Ucraina sunt întrerupte
Sistemele de plăţi electronice din oficiile poştale, restaurante şi metroul din Ucraina au fost scoase din funcţiune sâmbătă dimineaţă, potrivit oficialilor şi martorilor Reuters.
Ucraina a declarat în trecut că a fost ţinta unor atacuri cibernetice din partea Rusiei, dar nu a existat nicio indicaţie a vreunei acţiuni ostile în spatele întreruperilor de sâmbătă.
Autorităţile oraşului Kiev au declarat că întreruperile sistemului de plată din metroul capitalei au fost cauzate de o defecţiune tehnică la o bancă care operează sistemul.
Într-un restaurant McDonald's din centrul Kievului, personalul le-a spus clienţilor că terminalele de plată electronică nu funcţionează şi că pot accepta doar numerar.
Oleksandr Fediyenko, membru al Comitetului pentru securitate naţională din parlamentul ucrainean, a postat o înregistrare video în care apare într-un oficiu poştal şi i se spune că sistemul nu funcţionează la nivel naţional.
„Nu este un atac cibernetic, este o problemă tehnică”, a scris el pe contul său Telegram.
Reporterii Reuters au declarat că unele aplicaţii bancare comerciale nu funcţionau şi că aplicaţia Diya, care oferă cetăţenilor acces online la serviciile de stat, era, de asemenea, în pană.
Știu pe ce lume trăiesc
Ești de acord ca, prin lege, să se înființeze funcția publică Avocatul Copilului?
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro