Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV. „Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 13 septembrie 2023 44 afişări

Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV. „Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”

Uniunea Europeană lansează o investigaţie privind subvenţiile chineze pentru vehiculele electrice, blocul comunitar fiind îngrijorat de capacitatea proprie de a concura, scrie Bloomberg.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat ancheta miercuri, spunând că piaţa globală este inundată de maşini chinezeşti ieftine.

„Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”, a declarat aceasta.

În ciuda posibilelor represalii, producătorii europeni sunt tot mai alarmaţi cu privire la capacitatea lor de a concura cu industria chineză.

China este casă pentru o mulţime de producători de vehicule electrice, majoritatea susţinute de guvern prin stimulente atât pentru industrie cât şi pentru consumatori, multe dintre aceste companii neînregistrând nicioadată profit.

BYD şi Nio se pregătesc să crească vânzările în Europa cu o gamă de modele la preţuri competitive care, dacă au succes, vor lovi producătorii de pe piaţă precum Stellantis şi Volkswagen.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.