Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei

Autor: Andreea Tobias Postat la 07 mai 2024 25 afişări

Un cuplu australian a fost condamnat la zeci de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra copiilor, după ce a folosit victimele ca „jucării”. este unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei.

Unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei

Bărbaţii, în vârstă de 25 şi 30 de ani, şi-au folosit numeroasele victime pe post de „jucării" înainte de a fi arestaţi în iunie 2020, a declarat marţi un judecător, în timpul pronunţării sentinţei, relatează The Guardian.

Cei doi aveau o relaţie înainte ca poliţia să dezvăluie unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei.

Cel mai în vârstă dintre bărbaţi, care lucra la un centru de îngrijire a copiilor, a fost condamnat la 37 de ani de închisoare. El a primit o perioadă de 26 de ani fără drept de eliberare condiţionată, ceea ce înseamnă că nu va putea ieşi din închisoare până în iunie 2046.

Tânărul a primit o pedeapsă de 26 de ani, cu o perioadă de 16 ani şi 9 luni fără posibilitatea de apel, ceea ce înseamnă că ar putea ieşi în martie 2037.

Bărbaţii au pledat vinovaţi în martie 2022 pentru sute de infracţiuni grave de abuz asupra copiilor, inclusiv relaţii sexuale agravate cu copii foarte mici.

Bărbatul mai în vârstă a fost condamnat pentru 248 de infracţiuni, inclusiv 195 de acte de natură sexuală împotriva a 27 de copii.

Bărbatul mai tânăr a fost condamnat pentru 106 infracţiuni, inclusiv acte fizice împotriva a şapte copii, unii dintre aceştia fiind rude cu el.

După ce a fost angajat de un centru de îngrijire a copiilor în iunie 2017, bărbatul mai în vârstă a înregistrat sute de fotografii şi videoclipuri cu copii, inclusiv când le ridica hainele.

Abuzurile au fost descoperite când unul dintre părinţi a spus centrului că fiul ei s-a plâns că bărbatul l-a sărutat pe buze şi că îi plăcea „să se uite la părţile lui intime".

Judecătoarea Sarah Hopkins a declarat că bărbaţii şi-au dezumanizat victimele ca pe nişte „jucării".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
australia,
bărbaţi,
condamnare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.