Vatican: Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit. Starea de sănătate a fostului papă era gravă şi îşi petrecea nopţile asistat de medici.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, primul care a demisionat în ultimele secole, a murit la vârsta de 95 de ani.

"Cu tristeţe informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viaţă astăzi, la ora 9.34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican", a declarat directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

"Informaţii suplimentare vor urma cât mai curând posibil", a adăugat el.

Începând de luni, 2 ianuarie 2023, trupul neînsufleţit al Papei emerit Benedict al XVI-lea se va afla în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, pentru despărţirea de credincioşi.

Starea de sănătate a Papei Emerit, aşa cum a fost numit Benedict după ce a demisionat, a suferit o "înrăutăţire în ultimele ore" din cauza vârstei, a precizat Vaticanul, iar medicii îi monitorizau în permanenţă starea.

Papa Francisc, care l-a înlocuit în fruntea Bisericii Catolice, le ceruse credincioşilor să se roage pentru el la finalul audienţei sale generale de miercuri dimineaţă. Suveranul Pontif a mers să-l viziteze pe Benedict la mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican după audienţa generală.

Benedict locuia Vatican după ce a încetat să mai fie Papă în 2013. În ultimii ani devenise din ce în ce mai fragil, după ce îşi dedicase viaţa de după papalitate rugăciunii şi meditaţiei.

Timp de sute de ani, înainte ca Benedict să devină Sfântul Părinte, papii au condus Biserica Catolică până la moartea lor.

Cardinalul german Joseph Ratzinger a fost ales să fruntea Bisericii Catolice la 19 aprile 2005, după patru tururi de scrutin devenind astfel succesorul Papei Ioan Paul al doilea la tronul Sfântului Petru. La finalul unui dintre cele mai scurte conclevuri din istorie, el şi-a ales numele de Benedict al XVI-lea. Spre suprinderea generală El a anunat că va demisiona din cauza vârstei. Este al cincilea papă din istoria Bisercii Catolice care demisionează. Ultimul papă a demisionat în 1415.

În 2005, alegerea sa ca papă i-a satisfăcut pe conservatorii din Biserica Catolică, dar i-a neliniştit pe liberali. Până la moartea Papei Ioan Paul nimeni nu crede că încruntatul Ratzingher va fi ales să-i succeadă charismaticului Karol Wijtila. Dar, cum s-a comentat la acea vreme, faptul că unul era vestiti şi charismatic, iar celălalt timid şi încruntat, i-a făcut pe mulţi să uite că, de fapt, ei semănău foarte mult atunci era vorba de apărarea dogmei şi a tradiţiilor Bisericii Catolice.

De altminteri, Ioan Paul al II-lea îl desemnase pe Ratzinger, în 1981, drept „Prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei“, instituţie urmaşă a Sfintei Inchiziţii, condusă de Marele Inchizitor din epoca tulbure a Bisericii Universale.

În mare, Benedict al XIV-lea a continuat politica lui Ioan Paul al II-lea, a condamnat „relativismul“ lumii, îndepărtatea de Cristos şi a deplâns Biserica care ar arăta ca „o barcă gata să se scufunde“.

„A avea o credinţă clară, potrivit crezului Bisericii, este etichetat ca fundamentalism, în timp ce relativismul, adică a te lăsa purtat de colocolo de orice tip de doctrină, pare a fi singura atitudine acceptată în aceste timpuri“, a spus Ratzinger, într-unul dintre primele sale discursuri ca papă.

Aşadar, relativism înseamnă pentru Benedict să contrazici doctrina Bisericii care interzice homosexualitatea, hirotonisirea femeilor, căsătoria preoţilor catolici, contracepţia sau utilizarea prezervativelor.

O astfel de credinţă i-au adus lui Ratzinger, de-a lungul vremii, porecle precum „Rottwaillerul lui Dumnezeu“, „Marele Inchizitor“ sau „Panzer Cardinal“.

Joseph Ratzinger este al optulea papă german din istoria Bisericii Catolice şi al 264-lea urmaş al Sfântului Petru, considerat primul papă.

Ultimul papă german, Adrian al VI-lea, a condus Biserica Romano-Catolică în perioada 1522-1523.

Joseph Ratzinger s-a născut la 16 aprilie 1927, în orăşelul german Marktl am Inn, situat în dioceza Passau (Bavaria). Părinţi i-au fost Joseph şi Maria. Are o soră, Maria şi un frate, Georg. Tatăl său era jandarm, iar copilăria i-a fost marcată de neîncetate mutări, în funcţie de misiunile tatălui său. Familia lui Joseph a trebuit să plece în 1932 din localitatea Auschau am Inn, de la poalele Alpilor, din cauza criticilor la adresa naziştilor făcute de tatăl său

În 1939 intră la seminarul Traunstein. În al doilea război mondial, ca majoritatea tinerilor germani, este înrolat în organizaţia Tineretului hitlerist.

Potrivit autobiografiei „Despre viaţa mea“ şi cărţii sale „Sarea pământului“ Joseph Ratzinger şi fratele său Georg, cu trei ani mai mare, nu s-au alăturat la început Tineretului hitlerist. Atunci când acest lucru a devenit obligatoriu, în 1941, fratele său a aderat mişcării, dar el era prea tînăr. Însă, deşi studia a fost înscris în această organizaţie împotriva voinţei sale.

În 1943, tânărul Ratzinger a fost încorporat ca şi ceilalţi seminarişti din clasa sa, ca auxiliar al apărării antiaeriene germane. În septembrie 1944, când a ajuns la vârsta la care putea fi înrolat, a trebuit să lucreze sub ordinele legiunii austriece, despre care a spus mai târziu că era formată din „ideologi fanatici“ care terorizau fără încetare pe toată lumea. În noiembrie, Ratzinger a urmat un antrenament de infanterie, însă, având probleme de sănătate, s-a sustras de la majoritatea acţiunilor militare.

În timp ce se apropiau trupele aliate, la începutul lunii mai 1945, tânărul Ratzinger a dezertat. Când militarii aliaţi au ajuns în localitatea sa, şi-au stabilit cartierul general în locuinţa familiei Ratzinger. Joseph a fost identificat ca fiind soldat şi dus într-un lagăr de prizonieri de război, de unde a fost eliberat la 19 iunie 1945.

Joseph Ratzinger a fost hirotonit preot la 29 iunie 1951, a devenit episcop de München în martie 1977 şi cardinal după numai patru luni, la 27 iunie 1977.

El este unul dintre cei trei cardinali electori care nu au ajuns la acest statut graţie Papei Ioan Paul al Il-lea. Ratzinger a fost numit cardinal de către Papa Paul al VI-lea. A avut o bogată activitate universitară. În 1959 a fost numit profesor de teologie la Universitatea din Bonn, pe care o părăseşte, în 1963, când se mută la Universitatea din Munster. Participă la „Conciliul Vatican II“ în calitate de teolog expert pe lângă cardinalul arhiepiscop de Cologne, Josef Frings. În 1966 este profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tübingen, condusă, în acea vreme, de Hans Kung.

În 1968, semnează o petiţie prin care cere reforma Sfântului Oficiu (fosta Sfântă Inchiziţie, actuala Congregaţie pentru doctrina credinţei) care viza, în special, acordatea mai multor drepturi teologilor suspectaţi de greşeli doctrinare. Este epoca în care se manifestă ca reformator în cadrul Bisericii Catolice.

La 25 martie 1997 este consacrat arhiepiscop de München şi Freising, iar în acelaşi an, la 27 iunie, primeşte mantia de cardinal.

Ioan Paul al II-lea îl numeşte, la 25 noiembrie 1981, prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei. La începutul anului 1982 se retrage din dioceza de München, la 13 ianuarie 1992 este ales drept asociat străin al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, ţară care îi acordă Legiunea de onoare, în 1998.

În 1993 este numit cardinal-episcop, titular al bisericii Velletri, într-o suburbie a Romei. În 2002 este ales decan al Sfântului Colegiu, şi în această calitate organizează funerariile lui Ioan Paul al II-lea. Acelaşi Colegiu, întrunit în Conclav, îl alege papă, la 19 aprilie 2005.

Viaţa de cărturar a lui Joseph Ratzinger a fost recunoscută de toată lumea. A scris peste 20 de cărţi de teologie, vorbeşte 10 limbi străine.