Uriaşul proiect de litiu dezvoltat de gigantul occidental Rio Tinto în Serbia devine centrul unei aprige bătălii geopolitice

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 14 noiembrie 2024 62 afişări

Protestele împotriva proiectu­lui de 2,7 miliarde de dolari dezvoltat de gigantul britanico-australian Rio Tinto în Serbia în domeniul extracţiei de litiu au fost reluate în forţă în ultimele zile, potrivit Reuters.

Uriaşul proiect de litiu dezvoltat de gigantul occidental Rio Tinto în Serbia devine centrul unei aprige bătălii geopolitice

Protestele împotriva proiectu­lui de 2,7 miliarde de dolari dezvoltat de gigantul britanico-australian Rio Tinto în Serbia în domeniul extracţiei de litiu au fost reluate în forţă în ultimele zile, potrivit Reuters.

Organizatorii au avertizat că vor trece de la demonstraţii paşnice la acţiuni directe pentru a opri extracţia de litiu în vestul Serbiei. Aceştia sus­ţin că protejarea mediului este esen­ţială pentru supravieţuirea comunită­ţiilor lor.

Autorizaţiile pentru proiect au fost revocate de un guvern anterior în 2022 sub presiunea intensă a publi­cului, însă o decizie a Curţii Constitu­ţionale a inversat măsura în iulie, iar guvernul şi-a reluat rapid pregătirile.

Rio Tinto, criticat pentru presu­puse eşecuri la alte proiecte, susţine că proiectul Jadar din Serbia ar putea genera aproape 60.000 de tone de litiu pe an, acoperind în acest fel o cincime din nevoile Europei pentru producţia de maşini electrice.

Într-un semn notabil de susţinere pentru un proiect văzut drept un pas major către atingerea obiectivelor de climat şi independenţă energetică ale blocului, cancelarul german Olaf Scholz şi vicepreşedintele Comisiei Eu­ropene, Maros Sefcovic, au înche­iat o serie de acorduri în iulie ce con­feră producătorilor europeni acces exclusiv la litiul sârbesc şi pregătesc calea pentru construirea uneia dintre cele mai mari mine de litiu de pe continent.

Reînvierea acordului cu Rio Tinto şi implicarea UE sunt văzute de oficialii occidentali ca un semnal important al alinierii geopolitice a Serbiei.

Pentru Aleksandar Vucic, preşe­din­tele Serbiei, Jadar este vital în ceea ce priveşte întărirea legăturilor ţării sale cu Europa.

Rusia joacă probabil un rol ma­jor în alimentarea opoziţiei faţă de proiect, spun SUA şi Germania, potrivit The Wall Street Journal.

Teoriile conspiraţioniste şi pro­vo­cările abundă online, inclusiv că proiectul va extrage în secret uraniu, că va otrăvi apa potabilă din Serbia şi că ploi acide vor cădea peste capitala ţării dacă mina va fi construită.

Mina a devenit un punct de con­flict în relaţiile dintre SUA şi Rusia. Vestul încearcă să obţină mineralele necesare pentru tranziţia verde prin reducerea dependenţei de lanţurile de aprovizionare dominate de chi­nezi, iar între timp Moscova încearcă să-şi menţină influenţa într-o regiune strategic importantă prin eforturi de a opri Serbia de la a clădi relaţii mai apropiate cu Vestul, spun analiştii.

Un oficial al Departamentului american de Stat a declarat recent că este foarte probabil ca Kremlinul să joace un rol în răspândirea de informaţii false.

Proiectul Jadar reprezintă un punct de turnură pentru Serbia, aceasta putând ieşi din sfera de influenţă a Rusiei şi ataşându-se planurilor economice şi strategice ale Europei, potrivit lui Orhan Dragas, director al International Security Institute, un think tank din Belgrad.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Rio Tinto,
serbia,
gigant,
proiect

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.