Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a soluţionat recent, în premieră, un caz între un fost CEO şi compania pentru care a lucrat până în momentul izbucnirii COVID-19 în România. Disputa a apărut în urma încetării mandatului CEO-ului de către acţionarii companiei, după ce acesta a plecat cu unul dintre ultimele zboruri din România către ţara de origine, chiar înainte de închiderea frontierelor din cauza pandemiei, fără o perspectivă clară de întoarcere.

În afară de miza financiară ridicată a cazului - fostul CEO a pretins drept beneficiu nerealizat remuneraţia sa până la sfârşitul contractului, bonusuri de performanţă, compensaţia de nonconcurenţă etc - cazul a ridicat, de asemenea, o întrebare deontologică: unde ar trebui să fie liderul unei companii într-un moment de criză sau, mai precis, poate un CEO să conducă de la distanţă?

Tribunalul arbitral, format din 3 arbitri cu experienţă, a trebuit să pună în balanţă argumentul fostului CEO că ar fi putut să îşi facă treaba de la distanţă cu apărarea companiei că rolul său de „căpitan al navei” îi cerea să nu o abandoneze în vremuri tulburi şi să conducă prin exemplu, inspirând încredere echipei sale, din mijlocul său.

Deşi regulile de confidenţialitate ale arbitrajului ne împiedică să intrăm în detalii specifice, pentru a înţelege fondul cazului, este important de menţionat că societatea operează o afacere de retail, cu magazine fizice, prin urmare nu este un business care ar putea fi pur şi simplu mutat online peste noapte. Societatea a mai argumentat că obligaţia de reprezentare a CEO-ului (care era şi administrator) presupunea participarea la (re)negocierea şi chiar semnarea fizică (întrucât compania nu dispunea de instrumente de semnătură electronică în acel moment) a unor contracte importante, precum cele de închiriere cu centrele comerciale, în special într-o perioadă excepţională de criză, îndatorire pe care acesta nu şi-o putea îndeplini de la distanţă.

Mult mai important decât formalitatea de semnare efectivă, dreptul de reprezentare al CEO-ului vine şi cu obligaţia de a-şi asuma responsabilitatea pentru actele juridice ale companiei, mai ales în perioade foarte tulburi, cum este o pandemie. Această responsabilitate nu poate fi delegată de către CEO altor persoane din societate.

După o bătălie juridică intens purtată (deoarece, pe lângă aspectele financiare, cazul a prezentat şi o componentă emoţională), tribunalul arbitral a dat câştig de cauză companiei şi a concluzionat că plecarea precipitată a CEO-ului, pe o perioadă nedeterminată, fără perspective clare de întoarcere, a justificat decizia de revocare a mandatului său, deoarece o astfel de relaţie se bazează pe încredere, care în acest caz a fost afectată iremediabil. Mai mult, tribunalul arbitral a concluzionat că o companie nu poate fi obligată să fie administrată de la distanţă de un CEO, în condiţiile în care utilitatea şi eficienţa acţiunilor sale în aceste condiţii sunt incerte şi legitim discutabile.

Echipa RTPR care a reprezentat compania în acest caz fost formată din: Valentin Berea – Partener, Vicu Buzac  – Senior Associate şi Laura Costea – Junior Associate.