Valuri de tsunami în Pacificul de Sud din cauza unei erupţii vulcanice subacvatice
Un vulcan subacvatic din Pacificul de Sud a erupt sâmbătă, declanşând o avertizare de tsunami pentru mai multe ţări insulare.
Un tsunami a lovit cea mai mare insulă din Tonga, Tongatapu, după ce un vulcan subacvatic din Pacificul de Sud a explodat într-o erupţie violentă sâmbătă.
Imaginile din satelit arată un nor masiv de cenuşă şi unde de şoc care se răspândesc în urma erupţiei.
Valurile au traversat sâmbătă ţărmul capitalei Tonga, Nuku'alofa, inundând mai multe proprietăţi, potrivit Radio New Zealand (RNZ) citat de CNN.
În urma incidentelor, a fost emisă o avertizare de tsunami pentru insulele Tonga, inclusiv pentru Insula de Nord a Noii Zeelande. Pe lângă acest avertisment, serviciile meteorologice din Tonga au emis aviz pentru ploi abundente, inundaţii fulgerătoare şi vânturi puternice pe uscat şi apele de coastă.
Vulcanul Hunga-Tonga-Hunga-Ha'apai a erupt pentru prima dată vineri, trimiţând un val de cenuşă de 20 de kilometri (12,4 mile) în aer. O a doua erupţie a avut loc sâmbătă la ora locală 17:26 (06:26 ora României), valul de tsunami fiind de 1,2 metri.
Toate zonele de coastă joase din Samoa sunt sub supraveghere. „Toţi oamenii care locuiesc în zonele de coastă joase sunt sfătuiţi să stea departe de zonele de plajă”, a declarat Serviciul Meteorologic din Samoa, îndemnând turiştii să se abţină de la a vizita zonele de coastă.
Vulcanul fusese activ în 20 decembrie, dar a fost declarat inactiv pe 11 ianuarie. Acesta este situat la aproximativ 30 de kilometri (18,6 mile) sud-est de insula Fonuafo'ou din Tonga.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro