Vara anului 2021 a fost cea mai fierbinte din istoria Europei

Autor: Daniel Contescu Postat la 10 septembrie 2021 24 afişări

Vara anului 2021 a fost cea mai fierbinte din istoria Europei. Anomalii la nivel termic s-au înregistrat aproape peste tot în lume. Statisticile arată că încălzirea globală ucide în fiecare an peste 4 milioane de oameni.

Vara anului 2021 a fost cea mai fierbinte din istoria Europei

Alarma pentru criza climatică n-a fost dată doar de focurile devastatoare din Canada, flăcările care au ars mii de hectare în Siberia, inundaţiile din Germania şi China sau flăcările care s-au înfăşurat în jurul Mediteranei, din Italia până în Grecia, sau temperaturile anormale din ultimele zile înregistrate în Noua Zeelandă, dar şi date prin satelit care confirmă faptul că Europa suferă o schimbare profundă.

Datele din sistemul Copernicus Climate Change Service al Uniunii Europene confirmă faptul că Bătrânul Continent a trăit cea mai fierbinte vară.

La scară globală, august 2021 a fost, alături de august 2017, a treia cea mai caldă.

Temperatura medie de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii august în Europa a fost cu aproximativ 0,1 grade celsius mai caldă decât în verile anterioare care câştigaseră titlul de „cea mai tare” (inclusiv 2010 şi 2018), dar dacă ne uităm la media 1991-2020, temperaturi chiar cu un grad mai ridicate, confirmând tendinţa încălzirii globale.

Dacă excludem partea central-vestică a Europei, toate celelalte regiuni au înregistrat anomalii la temperaturi, ca în Scandinavia, ţările din est şi Italia. Vara trecută a fost astfel chiar mai fierbinte decât cea din 2003, chiar dacă temperaturile anormale au fost diferite de la o zonă la alta.

Un raport ONU informează că „schimbările climatice sunt răspândite, rapide şi intensificate”. Totodată, ONU anunţă că evenimentele meteorologice extreme au crescut de 5 ori în 50 de ani.

În Groenlanda, temperaturile au depăşit nivelul de îngheţ pentru a treia oară în mai puţin de un deceniu, la jumătatea lunii august, şi a plouat pe stratul de gheaţă pentru prima dată.

În acest context, Europa a cunoscut evenimente meteorologice cu impact dramatic, fenomene care, potrivit oamenilor de ştiinţă, vor deveni din ce în ce mai frecvente şi intense din cauza crizei climatice.

Secetă, inundaţii, incendii, evacuări: din Marea Britanie până în Cipru, aproape fiecare ţară de pe Bătrânul Continent a suferit aceste efecte pe pielea lor.

Şi, conform raportului IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice), publicat chiar în această vară, Europa este o regiune care este destinată să devină din ce în ce mai caldă, cu fenomene intense.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vara,
fierbinte,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.