O veste bună neaşteptată: Veniturile totale la bugetul consolidat al statului au crescut cu 16% în martie, după ce în ianuarie au stagnat, iar în februarie au avut o creştere de 10%. Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA România: „Am fost plăcut surprins să vad această creştere a veniturilor în martie”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 29 aprilie 2025 35 afişări

O veste bună neaşteptată: Veniturile totale la bugetul consolidat al statului au crescut cu 16% în martie, după ce în ianuarie au stagnat, iar în februarie au avut o creştere de 10%. Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA România: „Am fost plăcut surprins să vad această creştere a veniturilor în martie”

În luna martie a acestui an veniturile totale ale statului au decolat, deşi au pornit 2025 pe zero. Astfel, în martie veniturile au ajuns la aproximativ 52 de mld. de lei, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Principalele categorii de venituri care au accelerat au fost veniturile nefiscale, taxele pe proprietate, impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări.

Veniturile nefiscale au crescut cu 25% în luna martie a acestui an faţă de 2024, până la 5 mld. de lei. Acestea reprezintă dividende din profitul companiilor de stat, al regiilor autonome, respectiv închirieri sau vânzări de bunuri.

Taxele pe proprietate au avut un avans de 33%, ajungând la 4 mld. de lei în luna martie a anului 2025.

O modificare legislativă adoptată anul trecut a modificat sistemul de impozitare al proprietăţilor. Acum, cota este între 0,1% şi 0,3%, fiind stabilită la nivelul autorităţilor locale. Valoarea imobilelor şi a terenurilor este calculată în funcţie de grila notarială.

Venitul din impozitul pe salarii si venit s-a ridicat la aproximativ 4 mld. de lei în martie, o creştere de 30% faţă de anul trecut.

La finalului anului 2024, chiar în ultimele zile ale anului trecut, guvernul Ciolacu a eliminat excepţiile pentru lucrătorii din IT, construcţii şi agricultură.

Știu pe ce lume trăiesc

Ești de acord ca, prin lege, să se înființeze funcția publică Avocatul Copilului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Aceştia erau scutiţi de la plata impozitului de 10% şi a contribuţiei la Pilonul II de pensii.

În valoare absolută, cea mai mare categorie bugetară de venituri din martie a fost reprezentată de Contribuţiile de asigurări, acestea fiind de 17 mld. de lei, în creştere cu 13% faţă de anul trecut.

Veniturile din TVA au scăzut uşor, iar cele din accize au stagnat.

Colectarea TVA-ului a fost de 8,5 mld. de lei în martie 2025, în scădere cu aproximativ 7% faţă de anul trecut.

Nivelul scăzut al încăsărilor din TVA a reaprins discuţia despre creşterea cotei generale, sau a eliminării unor cote reduse precum cele la alimente.

Încasările din accize au rămas constante la 3 mld. de lei.

Contribuţiile de asigurări au reprezentat 32% din veniturile bugetare de luna trecută, în valoare de 51,6 mld. de lei.

Toate aceste categorii de venituri, taxele de proprietate, impozitul pe venit, veniturile nefiscale, TVA-ul, contribuţiile de asigurări sociale şi accize, au reprezentat aproximativ 60% din veniturile totale ale statului din luna martie.

În februarie veniturile la bugetul de stat au fost de 39 de mld. de lei, în creştere cu 10% faţă de anul trecut, iar în ianuarie au fost constante la 47 de mld. de lei.

„Am fost plăcut surprins să vad această creştere a veniturilor la buget. Totuşi, adevărul este că ne-a ajuns cuţitul la os. Proiectele de digitalizare au crescut eficienţa ANAF, însă mai este loc de optimizare şi pe partea de cheltuieli, precum eliminarea unor subvenţii. Ar fi bine să reuşim să ne redresăm doar prin creşterea colectării, fară a fi nevoie de majorări de taxe şi impozite”, a declarat pentru Ziarul Financiar, preşedintele CFA România, Adrian Codîrlaşu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
venituri,
buget,
crestere,
executie,
taxe,
impozite
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori