Vestea pe care niciun român nu voia să o audă a venit. Ce se întâmplă cu România?

Autor: Răzvan Botea Postat la 08 iunie 2023 637 afişări

Vestea pe care niciun român nu voia să o audă a venit. Ce se întâmplă cu România?

Cifrele de astăzi, 6 iunie, despre evoluţia consumului privat în aprilie, au venit ca un duş rece. Iată că după doi ani în care economia, consumul, bugetul şi businessul au crescut de parcă factura inflaţiei nu va veni, aprilie 2023 dă de pământ cu toate calculele.

Semne despre derapajele din bugetul de stat şi din economie au început să apară încă din primele luni din an, dar în aprilie au apărut primele indicii mai clare legate de evoluţie. Cu toate acestea, având în vedere că este vorba de o singură lună, este încă devreme pentru a se putea spune că tendinţa este stabilită, iar lunile următoare vor fi cele care vor spune dacă situaţia este scăpată de sub control sau nu. 

Mai întâi au venit datele din execuţia bugetului statului, care arată că încasările din TVA au scăzut, în loc să crească cu 20%, cum visa guvernul când şi-a făcut bugetul.  TVA este de departe cea mai importantă taxă la bugetul de stat.

Dincolo de problemele clare de încasare de la nivelul ANAF, care au determinat demisia fostului şef Lucian Heiuş, este vorba şi de încetinirea vizibilă a consumului, ba chiar, aşa cum a arătat Institutul Naţional de Statistică în aprilie, este vorba de o scădere a consumului privat. Scopul final al oricărei activităţi economice este consumul şi, ca atare, consumul este coloana vertebrală a oricărei economii. Cu o pondere de 60% în PIB-ul României, dacă cererea agregată, consumul, scade, economia, cu toate investiţiile şi banii din PNRR, va scădea invariabil.

Cu scăderile din consum din aprilie in faţă, economiştii nu şi-au modificat puternic prognozele. Consumul va creşte în 2023, conform prognozelor, chiar dacă creşterea va fi înjumătăţită. Realitatea din teren a arătat însă că, de cele mai multe ori, de la prognoză la evoluţie propriu-zisă e cale lungă.

Consumul din aprilie a scăzut faţă de aprilie anul trecut şi din alte motive conexe, inclusiv încetinirea drastică a vânzărilor de apartamente, iar oamenii, dacă nu au mai cumpărat apartamente, nu au mai cumpărat nici mobilă şi electrocasnice.

https://www.zf.ro/opinii/guvernul-noul-vrea-deblocheze-piata-imobiliara-vanzarile-credite-21923206

„Baiul” este însă când ne uităm la cifrele din aprilie prin comparaţie cu luna anterioară, adică martie 2023. În afară de haine şi încălţăminte, toate componentele consumului, de la alimente, mobilă sau cosmetice au scăzut, chiar şi pe componenta ajustată sezonier, deci cea care elimină influenţa zilerelor libere (aprilie a avut numai 18 zile lucrătoare). Este o nuanţă foarte importantă, pentru că în aprilie 2023 au avut loc atât paştele catolic, cât şi cel ortodox şi asemenea sărbători înseamnă un boom în vânzări. Iată că nu a fost.

Într-o  notă optimistă, investiţiile, cel puţin cele din fonduri UE, sunt pe val. În rest însă, norii de furtună se apropie din toate direcţiile. Recent, datele despre inflaţie din zona euro arată că avansul preţurile a încetinit puternic, mai mult decât erau aşteptările. La prima vedere poate părea o veste bună, dar încetinirea inflaţiei înseamnă, împreună cu alţi factori, că se reduce şi viteza consumului.

Germania, economia de la care pornesc multe calcule pentru economia locală, este oficial în recesiune tehnică. Este greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că România poate rămâne o oază de creştere economică, dacă economia zonei euro se clatină puternic.

Acum a venit vara şi toată lumea este cu gândul la concediu şi nimeni nu are chef de veşti proaste, cu atât mai puţin guvernul şi coaliţia de guvernare. Din a doua parte a anului, aşa cum remarca şi economistul-şef al BRD Florian Libocor, la conferinţa ZF Reindustrializarea României, va fi testul adevăratul test de rezistenţă pentru economia României.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
refuz,
incetinire,
bugetul de stat,
guvern

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.