Veşti bune pentru datornici: Fiscul a şters o parte din datoriile românilor. Orice datorie sub această sumă de acum a dispărut

Autor: Alexandru Nanu Postat la 17 ianuarie 2022 2710 afişări

Veşti bune pentru datornici: Fiscul a şters o parte din datoriile românilor. Orice datorie sub această sumă de acum a dispărut

La începutul acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anulat în mod automat „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului 2021, mai mici de 40 lei“, conform Codului de procedură Fiscală.

În acest context, creanţele fiscal care se situează sub cuantumul de 40 de lei, aflate în evidenţa ANAF la data de 31 decembrie 2021, au fost anulate în primele zile din anul acesta.

 „Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori „, conform alin. (5) art.266 din Codul de Procedură Fiscală

Excepţia de la regulă prevede  că “în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita maximă prevăzută la alin. (5) “.

Ordinul Nr. 727/2019 din 13 martie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită prevede: “ Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale ale debitorului, amenzile de orice fel, precum şi alte creanţe bugetare înscrise în titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, al căror plafon este prevăzut pentru anulare de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
datorii,
fisc,
romani,
creante,
anulare,
procedura

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.