Veşti foarte bune pentru toţi şoferii din România. Ce se întâmplă cu permisele şi certificatele de înmatriculare de acum nu a mai fost posibil până acum în ţara noastră
Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor.
Pe durata de 4 ani a contractului se estimează a fi livrate aproximativ 9.600.000 de trimiteri.
În baza contractului, Poşta Română va livra aproximativ 2.400.000 trimiteri pe an. Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil. Criteriul de atribuire a fost “cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96.000.000 lei.
“În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro