Viaţa e plină de surprize: Volkswagen vrea să se bată cu Dacia. Gigantul german vrea să repoziţionize Skoda pentru a concura direct cu Dacia

Postat la 30 septembrie 2019 210 afişări

Misiunea Skoda va fi aceea de a concura direct cu mărci puternice pe segmentul accesibil de preţ, precum Dacia, Hyundai sau Kia, potrivit Automotive News Europe, în timp ce Seat va urca în gamă pentru a putea concura cu Alfa Romeo.

Viaţa e plină de surprize: Volkswagen vrea să se bată cu Dacia. Gigantul german vrea să repoziţionize Skoda pentru a concura direct cu Dacia

 Strategia face parte din repoziţionarea mărcilor grupului VW. Până acum Skoda reuşea chiar să concureze direct cu Volkswagen în ceea ce priveşte echiparea şi confortul modelelor sale, iar prin versiunile Laurin&Klement dorea să devină concurent inclusiv pe segmentul premium.

„Dorim să gestionăm identitatea mărcilor mult mai clar în viitor”, a spus Michael Jost, şeful strategiei de produs în cadrul VW Group, citat de Automobilwoche, publicaţie-soră a Automotive News Europe. Astfel, în viitor, Skoda ar putea renunţa la versiunile sale care duc marca spre segmentul superior şi se va concentra mai mult pe pieţele est-europene. Pe de altă parte, Skoda domină piaţa locală, fiind pe locul întâi sau pe cel secund în cazul importurilor, însă la mare distanţă de Dacia.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dacia,
skoda,
volkswagen,
gigant

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.