Salarii cu puterea de cumpărare redusă la un sfert, barter pentru mâncare şi scutece, economii confiscate sunt câteva dintre particularităţile vieţii trăite de libanezi, o naţiune greu încercată de-a lungul istoriei sale. Cel mai bine se vede acest lucru prin ochii şi preparatele bucătarului Antoine El Haji, care apare gătind la televizor în faţa libanezilor timp de cinci zile pe săptămână. 

Un bucătar cu o emisiune TV renunţă la carne pentru că este prea scumpă; carnea roşie nu şi-o mai permite nici măcar armata; penele de curent aruncă în beznă un oraş considerat cândva o perlă strălucitoare a Levantului; să schimbi valută este la fel de periculos ca traficul de droguri: colapsul financiar al Libanului înseamnă suferinţă zi de zi pentru o naţiune greu încercată de războaie şi apoi de o libertate chinuită.

Timp de trei ani, bucătarul Antoine El Haji apare la televizor cinci zile pe săptămână pentru a-i ajuta pe cei care gătesc să progreseze în arta culinară, scrie The New York Times într-un reportaj realizat înainte de explozia din capitala Beirut, despre viaţa libanezilor în plină criză economică şi financiară. În urmă cu câteva luni, în timp ce dezastrul financiar făcea ca lira libaneză să se prăbuşească şi preţurile să crească văzând cu ochii, chef-ul şi-a dat seama că mulţi telespectatori s-ar putea să nu-şi mai permită carnea roşie, cum este cea de vită, pe care s-a bazat atât de mult în pregătirea reţetelor sale de mâncăruri.

„În Liban a existat o clasă de mijloc, dar acum bogaţii sunt mai bogaţi, clasa de mijloc a devenit săracă şi săracii au ajuns să trăiască în mizerie“, spune El Haji. A tăiat carnea de vită din meniurile sale şi îşi umple timpul de emisie cu sfaturi despre cum pot fi menţinute mâncărurile gustoase cu mai puţin ulei, mai puţine ouă şi cu legume mai ieftine. Bucătarul are 65 de ani şi a prins vremuri mai bune, dar şi cumplite războaie: conflictele cu Israelul, războiul civil, asedierea şi masacrele din Beirut şi ocupaţia israeliană.

Criza libaneză, rezultatul câtorva decenii de corupţie la cele mai înalte niveluri şi de management financiar greşit, a provocat creşterea şomajului şi a sărăciei, a forţat afacerile să se închidă şi a împins inflaţia la cote astronomice, ceea ce face ca salariile să rămână fără valoare. Protestele masive împotriva elitei politice au izbucnit în toată ţara în toamna trecută şi uneori au fost violente, până când s-au oprit din cauza pandemiei.

Ţara şi economia au fost închise, ca în multe alte părţi ale lumii, însă acest lucru a acutizat privaţiunile societăţii şi suferinţa economică. Consecinţa a fost reizbucnirea demonstraţiilor odată cu relaxarea măsurilor de lockdown. Turbulenţele sociale au luat o amploare fără precedent după distrugătoarea explozie din portul Beirutului. Efectele colapsului economic se infiltrează din ce în ce mai mult în vieţile de zi cu zi ale multor libanezi. Penele de curent întunecă străzile, băncile refuză să predea banii deponenţilor şi familiile se chinuie să cumpere bunuri esenţiale de import cum ar fi scutece şi detergent pentru rufe.

Întreruperile în furnizarea curentului electric au devenit ceva obişnuit în ultimii ani, însă în ultimul timp frecvenţa şi durata lor au crescut atât de mult încât traficul din Beirut, unde trăieşte aproximativ o treime din cei 5,4 milioane de locuitori ai Libanului, a fost înlocuit de gălăgia infernală a generatoarelor suprasolicitate. Gazele emise de maşinării încing şi împut aerul şi multe clădiri rezidenţiale le închid noaptea pentru a le lăsa să se răcească, ceea ce privează locuitorii de aer condiţionat în timpul celor mai caniculare veri mediteraneene.

Recent, în două zile Spitalul Universitar Rafik Hariri, principalul centru care tratează cazurile de îmbolnăviri de COVID-19 din Beirut, a trecut brusc de la o oră pe zi fără curent la 20 de ore fără energie electrică, spune directorul Firass Abiad, medic şi el. Înainte de explozia din port, spitalul trebuia să funcţioneze cu doar şase ore de energie electrică pe zi, şi-a închis câteva săli de operaţie şi a amânat intervenţiile chirurgicale. „Senzaţia este ca şi cum te-ai lupta fără oprire cu incendiile şi focul nu se mai termină“, a spus doctorul Abiad. După ce se întunecă, Beirutul este cuprins de o dezolare înfiorătoare, în contrast cu viaţa  de noapte bogată de dinainte de criză. Barurile au rămas fără patroni, străzile principale sunt întunecate şi semafoarele de la intersecţiile majore sunt stinse, lăsând şoferii să se descurce singuri la lumina excesivă a farurilor şi încrezându-se în norocul lor. Decăderea rapidă a lovit mândria multor libanezi, care de obicei pretind că au cea mai bună bucătărie din Orientul Mijlociu şi s-au crezut mai sofisticaţi decât alţii din regiune. Acum, mulţi se întreabă cât de mult se va mai duce în jos nivelul lor de trai.

„Beirutul este un oraş supravieţuitor. Oamenii găsesc întotdeauna modalităţi de a mânca şi de a bea, de a face muzică şi activism. Dar acum, aerul este foarte înecăcios”, spune Carmen Geha, profesor asistent de administraţie publică la Universitatea Americană din Beirut. „Acum, nici măcar oamenii din clasa de mijloc nu îşi mai pot permite să mănânce în oraş. Este ca şi cum ţi-ai lua salariul şi trebuie să-l împarţi la nouă ca să-i afli valoarea reală”.

Astfel, simte omul de rând inflaţia accelerată, o boală a unei economii dependente de importuri şi de banii veniţi din străinătate. Din toamna trecută, lira libaneză şi-a pierdut aproximativ 85% din valoarea sa pe piaţa neagră. Pe hârtie, moneda este stabilă deoarece începând cu 1997 Banca Centrală Libaneză a ancorat-o artificial de dolarul american la o rată de 1 dolar pentru 1.507 lire libaneze. O vreme, strategia a mers, stabilitatea astfel obţinută reprezentând o bază solidă pentru sistemul financiar. Însă ultimul an a fost de coşmar.

O bună parte din problemele financiare de acum se trag din haosul din sistemul bancar produs tot de banca centrală. Instituţia a condus ceea ce criticii au numit o schemă Ponzi, încurajând băncile comerciale să constituie depozite mari de dolari, cu rate mari ale dobânzii, care puteau fi acoperite doar prin atragerea altor deponenţi mari, dar cu rate de dobândă şi mai ridicate. Însă acest sistem s-a blocat anul trecut, când investitorii noi au încetat să mai vină, lăsând băncile din ţară fără fondurile în dolari pe care le datorau deponenţilor lor. Băncile comerciale au reacţionat refuzând să dea înapoi dolarii, moneda pe care libanezul a folosit-o de mult timp în viaţa de zi cu zi schimbând-o în lire, sau invers. Un fost bancher libanez, Dan Azzi, şi-a asumat creditul pentru inventarea unui termen acum utilizat pe scară largă pentru aceşti dolari teoretici care există doar în băncile libaneze şi nu-i vede nimeni: Lollars.

Rezultatul a fost izbucnirea unui iad financiar şi durere. Lira s-a prăbuşit atât de mult, iar deprecierea a devenit ceva atât de obişnuit încât lira libaneză a primit un cont satiric pe Twitter, unde reacţionează la propriu-i declin. „Sunt cea mai ieftină monedă, dar nu sunt un nimic”, se arată într-un tweet de săptămânile trecute după ce cursul liră/dolar ajunsese în stradă la 9.500 de lire pentru un dolar, rata oficială fiind cea din 1997, de 1.500 de lire pentru un dolar. Venirea pandemiei a complicat şi mai mult situaţia. Inflaţia a făcut ca foamea să devină de nesuportat până-ntr-atât încât după o scurtă pauză în timpul şocului iniţial provocat de măsurile de lockdown protestatarii au riscat şi au ieşit din nou în stradă.

Guvernul a căutat să controleze tranzacţiile de pe piaţa neagră, unde schimbarea banilor în condiţii mai bune decât rata oficială poate face pe oricine să se simtă cumpărător de droguri, necesitând întâlniri rapide pe alei obscure cu dealerii de bani care folosesc nume false şi se tem că vor fi arestaţi. Efectele haosului economic şi financiar al ţării asupra săracilor sunt dramatice, după cum este evidenţiat de patru sinucideri într-o perioadă de doar două zile, toate legate de lipsurile provocate de criză. Un bărbat care s-a împuşcat pe unul dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Beirutului a lăsat în urmă un mesaj scris de mână care spunea „Nu sunt un infidel”, o linie dintr-o cunoscută melodie al cărei următor vers este „dar foamea este un infidel”.

Numărul membrilor unui grup de pe Facebook numit Barter în Liban s-a umflat, membrii săi oferind orice, de la chipsuri de poker şi narghilele la schimb pentru mâncare. Postările lor dau uneori impresia de poezie tragică. „Greutăţi noi, niciodată folosite, la schimb cu scutece de dimensiunea 6 şi o sticlă de ulei”, se arată într-o postare cu o fotografie cu gantere încă în cutie. O altă postare prezenta o rochiţă verde-lime pe care Fatima al-Hussein, mamă a şase copii din nordul Libanului, a cumpărat-o pentru a o oferi cadou uneia din fiicele sale.

Pentru că avea nevoie de zahăr, lapte şi detergent, Fatima a încercat să dea la schimb rochiţa. Într-un interviu telefonic, ea a declarat că soţul ei câştigă 200.000 de lire libaneze pe săptămână ca muncitor pentru orice, o sumă pe care obişnuia să valoreze la 130 de dolari. Acum, banii au valoarea a mai puţin de 30 de dolari, ceea ce face ca procurarea bunurilor esenţiale să fie un chin. Doamna al-Hussein a povestit că a decis să dea rochiţa după ce n-a mai avut cu ce să-şi hrănească copiii în afară de pâine înmuiată în apă. Dar cine să vrea o rochiţă verde-lime în aceste vremuri? Când vreunul din vecinii ei găteşte şi mirosul ajunge la ei în casă, închide uşile şi geamurile. „Nu vreau ca ăştia mici să se îmbolnăvească de poftă”, a spus ea. Domnul El Hajj, bucătarul de televiziune, povesteşte şi el că ceea ce pot fi considerate reţete accesibile sunt o ţintă în mişcare.

„Carnea de vită s-a scumpit, aşa că am trecut la pui, iar acum oamenii îmi spun că şi puiul este scump”, a spus el. În timp ce pregăteşte mâncărurile pentru emisiunea zilei, răspunde la apeluri din partea telespectatorilor care vor să ştie cum pot fi păstrate alimentele când curentul electric se întrerupe atât de des. Cum poţi păstra carnea proaspătă când nu poţi conta pe congelator? Bucătarul a prezentat opţiunile. Fructele şi legumele pot fi conservate la borcan, murate sau uscate. Carnea tocată se poate păstra în grăsime. „Toate problemele au o soluţie”, a spus el. „Ceea ce este important pentru mine legat de această emisiune este să ajut oamenii să mănânce în continuare”.