Vicepreşedintele celei mai mari asociaţii de business din Franţa: Este nevoie de prietenii noştri români şi lideri de afaceri pentru a avea un cadru legislativ mai bun, mai smart la nivel european. 70% din legislaţie vine de la nivel european
Fabrice Le Saché, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al celei mai mari asociaţii de business din Franţa, a vorbit într-un interviu acordat ZF despre impactul asupra companiilor europene al leigislaţiei de la nivel european, despre nevoie de implicare a mediului de business în procesul de decizie, dar şi despre mediul de afaceri din România. El a dat un mesaj pentru asociaţiile de business din România:
„Doresc să transmit prietenilor noştri români şi liderilor de afaceri că avem nevoie de ei la nivel european. Ei nu pot să ignore Europa, deoarece în medie 70% din reglementările noastre provin de la nivel european. Piaţa unică, piaţa internă reprezintă 60% din exporturile noastre în Franţa, şi de asemenea România este foarte importantă pentru buna funcţionare a pieţei unice”, a transmis el.
Fabrice Le Saché, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al celei mai mari asociaţii de business din Franţa (“Mouvement des Entreprises de France – MEDEF”), care face parte şi din confederaţia Europeană Business Europe, unde România are ca reprezentant confederaţia patronală Concordia.
Fabrice Le Saché este cofondator şi preşedinte executiv al grupului financiar Aera, care operează în peste 20 de ţări africane. Deţine un master în drept internaţional la University din San Diego, un masterat în drept internaţional public de la Paris-II Panthéon-Assas şi o diplomă în relaţii internaţionale de la Institutul de Studii Internaţionale Superioare al Universităţii Paris La Sorbonne.
În cadrul unei deplasări în România, el a acordat un interviu Ziarului Financiar în care a explicat motivul vizitei sale şi cum vede mediul de afaceri din România, Franţa şi legislaţia europeană.
„În primul rând, (am venit în România- n red.) pentru a intensifica şi consolida legăturile dintre Confederaţia Patronală Franceză MEDEF, cea mai mare organizaţie din Franţa, şi Concordia, partenerul nostru de aici. De ce? Pentru că Franţa este un investitor şi partener comercial al României de mult timp. Franţa este al treilea cel mai mare investitor în ceea ce priveşte stocul de investiţii. Şi aş spune că se află în top zece împreună cu România ca client şi furnizor, având multe dintre marile noastre grupuri în România”, a spus el.
Ce a mai spus Fabrice Le Saché în cadrul interviul acordat ZF:
Avem aceleaşi provocări în ceea ce priveşte demografia, decarbonizarea şi tehnologia. Dar trebuie să spun că avem şi o istorie diferită, viziuni diferite, contexte diferite, dimensiuni diferite ale economiilor şi este foarte important să coordonăm şi să înţelegem unde ne aflăm. Din câte vedem, desigur, Franţa se află la o anumită răscruce de drumuri. Franţa se descurcă bine din punct de vedere economic. Aş putea detalia acest lucru, dar nu este subiectul de azi.
Dar vedem România într-un moment foarte interesant în care aş spune, într-o analiză subiectivă dar foarte scurtă, că România este foarte prezentă în lanţul de aprovizionare şi acum vrea să crească pentru a avea mai multe branduri, lucru complet normal. Brandingul este important.
În al doilea rând, modelul cu salariile foarte mici pe sfârşite. Observăm, de asemenea, că instabilitatea fiscală în România se datorează necesităţii de a finanţa bugetul. Şi în acelaşi timp, există oportunităţi uriaşe în România. Infrastructura este imensă. Se construiesc autostrăzi, şine de tren de mare vitează.
Deci, infrastructura este foarte importantă. Transformarea agro, procesarea agro-alimentară. Franţa are multe cooperative. Am investit mult în Ucraina cu cooperativa noastră. Nu cred că avem acelaşi nivel în România. Este un sector în care suntem, desigur, dar cred că am putea avea o valoare adăugată bună în acest sector. Energia, de asemenea. Luptăm la nivel european pentru a avea o diversitate de soluţii tehnologice de la nuclear la energiile regenerabile, şi aici aveţi multe, aşa cum avem şi noi: hidro, eolian, solar, şi, de asemenea, gaz sau termic.
Şi vedem, de asemenea, o mare tendinţă către tehnologie. Şi nicio ţară singură nu poate câştiga această luptă a inovaţiei, lupta economică, pentru că suntem mici. La nivel european, avem 450 de milioane de consumatori. Dacă avem o reglementare inteligentă, şi asta este la ce lucrăm cu Concordia la Business Europe, pentru că suntem ambele membre ale Business Europe. Dacă lucrăm împreună şi avem un lobby la nivel european, putem avea mai puţine reglementări, mai multe reglementări inteligente, pentru că acum este foarte greu. Toate reglementările care au fost decise în ultimii cinci ani, şi este mai mult de 5.000 de pagini de reglementare pentru companii, sunt foarte greu de digerat. Avem nevoie de o Europa mai autonomă.
Citiţi mai multe în ediţiile viitoare ale Ziarului Financiar şi Business Magazin.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro