„Energia nucleară s-a întors“, a declarat trimfător preşe­dintele Franţei Emmanuel Macron la summitul asu­pra schimbărilor climatice COP28 de la Dubai. Acolo, şefii de stat ai României, Poloniei şi Cehiei au vorbit despre importanţa energiei nucleare în eforturilor ţărilor lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Tot acolo, România, Polonia, Cehia şi alte 19 state au semnat o declaraţie în care susţin triplarea capacităţii de producţie de energie atomică până în 2050.

Iniţiativa i-a aparţinut preşedintelui fran­cez, conducătorul unei ţări care-şi produce 70% din electricitate cu ajutorul reactoarelor nucle­are şi care are de gând să redevină un jucător internaţional de top în acest domeniu. Însă concurenţa creşte, iar alţii au făcut progrese uriaşe acolo unde industria nucleară franceză abia a început să păşească. Spre exemplu, SUA intenţionează să pună în funcţiune primele reactoare nucleare modulare mici (SMR) ame­ricane din Europa în România şi Cehia în 2029. Construcţia unui prototip de SMR francez, dezvoltat de subsidiara Nuward a gigantului de stat EDF ar urma să înceapă abia în 2030.

Totuşi, declaraţia de la COP28 pentru mai multă energie nucleară este un nou succes pentru Macron după ce tot el a reuşit să adune la începutul acestui an majoritatea statelor euro­pe­ne în ceea ce este cunoscut ca Alianţa Nucleară. Grupul luptă pentru ca energia pro­du­să de centralele atomice să fie considerată de toţi liderii de state din UE ca energie regene­rabilă, miza fiind subvenţiile pe care Uniunea le acordă pentru dezvoltarea de energie fără emisii de gaze cu efecte de seră.

Franţa este liderul european în sectorul nuclear, iar cel mai puternic oponent al său în ceea ce priveşte politica pentru energie atomică este Germania. Cu Alianţa Nucleară ca bază, a prins viaţă Alianţa pentru Reactoare Nucleare Mici, proiect ce va fi lansat de Comisia Eu­ro­peană anul viitor. La fel ca alte alianţe indus­tri­ale conduse de Comisie, scopul celei a SMR-urilor este de a aduce împreu­nă jucătorii din industrie exis­tenţi, organizaţii de cercetare, oficiali guverna­mentali şi grupuri de societate civilă pentru a accelera dezvoltarea industriei, scrie Euractiv.

Iniţiativa se va concentra pe tehnologii nucleare testate, din a treia generaţie, însă va acorda atenţie şi reactoarelor mo­dulare avansate (AMR), teh­no­logie de a patra generaţie, spune Nuclear Europe, aso­ciaţia pentru energie nucleară a UE. Printre ţările care au semnat declaraţia pentru energie nucleară la COP28 se numără SUA, Coreea de Sud, Marea Britanie, Bulgaria, Ungaria, Moldova, Ucraina, Maroc, Ghana, Mongolia şi Emiratele Arabe Unite. Câteva dintre statele semnatare sunt producă­toare de reactoare şi tehnologie nucleară. Coreea de Sud, Franţa şi SUA au pus toate ochii pe piaţa europeană.

Unele vor să-şi extindă capacitatea exis­ten­tă. Un exemplu este Ungaria, care colaborează cu Rusia şi Franţa pentru construirea a doua noi reactoare la centrala Paks într-un proiect finanţat cu 10 miliarde de euro de Moscova. Tehnologia este tot rusească. Unii dintre sem­natari nu au centrale nucleare, dar au ambiţii nucleare. Planurile Moldovei în acest sens sunt legate de România. Mongolia este o ţară prea săracă pentru a avea un plan bătut în cuie, dar este bogată în uraniu şi de o colaborare cu ea este interesată Franţa.

Polonia este singura ţară UE de pe orbita fostei URSS care nu are reactoare nucleare ci­vile, dar are ambiţii foarte mari. Intenţionează să cheltuiască aproape 40 de miliarde de dolari pe construirea a doua centrale cu câte trei reactoare fiecare. Ultimul ar putea fi pus în funcţiune în 2043. Prima centrală ar începe să producă electricitate în 2033. Proiectele re­prezintă o colaborare cu companiile americane Westinghouse şi Bechtel. Pe lângă reactoare mari, convenţionale, Polonia are planuri pentru importarea a numeroase SMR-uri.

Acelaşi consorţiu Westinghouse-Bechtel a propus Cehiei livrarea a patru reactoare. Wes­tinghouse a fost ales şi furnizor de combustibil nuclear pentru multe din reactoarele europene de producţie sovietică, adică va fi înlocuitorul Rusiei. Compania americană va aduce în Marea Britanie noile sale SMR-uri AP300, de fapt versiuni miniaturale ale reactoarelor tradi­ţionale AP1000. Mai este loc şi pentru Franţa? Parisul luptă în primul rând pentru banii europeni destinaţi energiei curate. Ei pot ajuta Franţa să relanseze pe piaţa internaţională o industrie paralizată de întârzieri de proiecte şi de probleme tehnice.

Cel mai recent reactor francez pus în func­ţiune este Olkiluoto 3, în Finlanda. Construcţia a început în 2005 şi s-a terminat în primăvara anului acesta. Însă lupta pentru SMR abia începe. Experimentele americane în Europa nu e sigur că vor reuşi deoarece compania care ar trebui să facă aceste reactoare în Europa de Est, NuScale, şi-a văzut proiectul-pilot din SUA anulat după un deceniu de eforturi din cauza exploziei costurilor.

NuScale este singura companie americană cu proiecte de SMR aprobate de autorităţile SUA. Dar altele vin din urmă. Peste 10 companii americane trec în prezent prin procesul de aprobare sau sunt pe punctul de a demara aceste proceduri. În Franţa, start-up-ul NAAREA caută finanţare de 150 milioane euro pentru proiectul său de a construi până în 2028 un reactor nuclear de mărimea unui autobuz care poate genera suficientă energie pentru necesităţile unei uzine auto. Până acum a strâns 60 milioane euro, dintre care 10 milioane euro de la guvernul francez.