VIDEO. Firea se încălzeşte în biroul de la primărie cu un calorifer electric

Autor: Departamentul Social Postat la 16 decembrie 2019 171 afişări

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, apare într-o filmare pe Facebook, din biroul de la Primăria Capitalei, în care se vede un calorifer electric, semn că inclusiv în instituţia pe care o conduce sunt probleme din cauza sistemului de termoficare.

„Se apropie finalul de an, un an foarte greu, cu probleme de sănătate şi multe blocaje financiare şi administrative. Dar, nu dezarmăm şi nu capitulăm! M-am gândit că ar fi bine să vă prezint câţiva oameni din echipa mea, care muncesc de dimineaţa până seara, pentru că proiectele pentru Bucuresşi să aiba ritmul droit”, este postarea Gabrielei Firea de luni, în care edilul apare într-o filmare din biroul de primar general.

În filmare se poate vedea, lângă Gabriela Firea, un calorifer electric, iar internauţii au tras concluzia că inclusiv în biroul primarului general sunt probeleme din cazua avariilor la sistemul de termoficare.

Știu pe ce lume trăiesc

Ești de acord ca, prin lege, să se înființeze funcția publică Avocatul Copilului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
firea,
facebook,
căldură,
calorifer electric
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori