Vin vremuri grele: Economistul-şef al BCE se teme de o uriaşă spirală inflaţionistă, dublată de o recesiune care ar lovi continentul la final de an
Philip Lane, economistul şef al Băncii Centrale Europene, este de părere că întregul bloc european este supus unui risc foarte ridicat de apariţie a unei spirale inflaţioniste foarte ridicate şi o încetinire a economiilor europenne pe fondul reducerii consumului, scrie CNBC.
„Trebuie să ne luptăm cu incertitudinea şi cu două riscuri majore. Pe de o parte avem de înfruntat inflaţia care ar putea rămâne la un nivel ridicat mai mult decât ne-am fi aşteptat. Pe de alta ne-am putea confrunta cu o încetiniere a economiilor”, a declarat Philip Lane.
În prezent toţi ochii sunt îndreptaţi către BCE, care plănuieşte o întrunire de urgenţă pentru luna iulie. Ce se ştie până acum este că dobânda va fi majorată pentru prima oară în 11 ani, însă investitorii sunt mai interesaţi de felul în care instituţia va aborda riscurile de fragmentare economică care ameninţă Europa.
BCE a mai avut o întrunire de urgenţă la începutul lunii iunie după ce costurile de finanţare pentru ţările de la periferia Europei au crescut puternic. Banca a promis că va veni cu un instrument pentru a ţine sub control această problemă, însă pieţele încă aşteaptă apariţia acestuia şi pun sub semnul întrebării eficacitatea lui.
Aceste discuţii şi manevre vin într-un moment extrem de sensibil pentru comunitatea europeană, în care cele mai mari griji ale acesteia sunt economia zonei euro, inflaţia ridicată şi perspectivele economice care continuă să se deterioreze.
„Chiar îţi permiţi să creşti dobânzile când recesiunea bate la uşă? Nu e normal.”, a declarat Erik Nielsen, economistul şef al gigantului bancar UniCredit.
BCE a confirmat inteţia de a majora dobânda încă de la începutul lui iunie, o altă rundă a acestei măsuri urmând să înceapă la finalul verii.
Cu toate acestea, există dubii privind majorarea dobânzii, pentru că perspectivele de creştere economică ale regiunii arată din ce în ce mai rău.
Potrivit ultimei prognoze BCE, PIB-ul zonei euro ar trebui să crească cu 2,8% în 2022, însă economiştii contrazic previziunea pe fondul impactului pe care războiul dintre Ucraina şi Rusia îl are asupra economiei globale. Cei mai pesimişti prevăd o Europă intrată în recesiune la final de 2022.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro