. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei. Viorel Panaite, managing partner al Human Invest & Ken Blanchard Romania răspunde pentru Business Magazin la câteva întrebări legate de felul în care relaţionează românii cu munca.

BM: Ce ne diferentiaza pe piata europeana/mondiala a muncii? Din ce cauze?

Viorel Panaite: Nu ştiu cât de mult contăm pe piaţa mondială a muncii, cred că destul de puţin. Indienii şi chinezii sunt cei care fac diferenţa în multe feluri acum aici. În Europa, mulţi ani după Revoluţie am fost văzuţi ca o forţă de muncă calificată, conştiincioasă, cu un cost scăzut, şi asta a atras mulţi investitori în România. Cred că valorile societăţii noastre şi care reflectă un grad ridicat de pasivitate, se regăsesc şi în etica noastră privind munca, iar pentru a ne valoriza natura şi potenţialul creativ, ne ajută să ne sprijinim de sisteme care ne oferă monitorizare continuă şi feedback frecvent, sisteme care ne fac să simţim rapid costurile şi consecinţele abaterii de la regulile jocului.

BM: Suntem o natie de angajati sau de angajatori, exista suficient spirit antreprenorial sau suntem subalterni innascuti?

Viorel Panaite: Cred că mai mulţi dintre români preferă să lucreze într-o organizaţie, mai degrabă decât să pună pe picioare o organizaţie şi să ofere locuri de muncă altora. Pe de altă parte, ar fi puţin ciudat să fie mai mulţi antreprenori decât angajaţi. Suntem o societate destul de polarizată, iar în perioade dificile mai mulţi români par să caute protecţia unui rol de angajat care să ofere securitate financiară. Per ansamblu, mai multe studii făcute pe cultura muncii din România spun că avem un nivel de pasivitate ridicat atât ca antreprenori, cât şi ca angajaţi – nivel care nu ne fructifică potenţialul, nu ne activează creativitatea şi nu ne stimulează ambiţii constructive.

BM: In sistemul de valori sociale locale, care este locul pe care il ocupa munca? Ce este de facut?

Viorel Panaite: Ceea ce trebuie mulţi dintre noi să înţelegem este că un venit mai mare şi o calitate superioară a vieţii vin după o îmbunătăţire a productivităţii muncii. Cred că alocăm mult timp muncii, dar am putea fi mai productivi muncind mai creativ, cu o preocupare mai mare pentru îmbunătăţirea continuă: colaborând mai bine între noi, cu un ritm şi o disciplină mai bune, cu mai puţină risipă de productivitate prin jocuri de putere şi scoaterea în evidenţă a ceea ce nu merge. Investim până la risipă multă energie pentru a avea o atitudine de pasivitate ridicată (care de multe ori se transformă în agresivitate ridicată) în raport cu îmbunătăţirea continuă a calităţii muncii, a calităţii vieţii.

Ce e de făcut? Să învăţăm să punem mai frecvent valorile constructive în etica pe care o avem în raport cu munca. Să învăţăm că o motivaţie de calitate, aşezată pe valorile constructive, va aduce o creativitate superioară, o mai bună colaborare şi o creştere a productivităţii muncii.

BM: Un fapt - muncitorul roman poate fi lenes si nepasator acasa, dar harnic si implicat in Italia, Spania sau Marea Britanie? De ce, care este explicatia, ce si cum putem schimba?

Viorel Panaite: Aşa stau lucrurile cu oricine: dacă luăm pe cineva foarte productiv în cultura sa şi stă o periodă de timp în altă cultură, mai leneşă să spunem, va prelua din obiceiurile acelei culturi mai leneşe şi îşi va scădea productivitatea. O bună prietenă spaniolă din Bilbao, foarte organizată şi foarte disciplinată la locul său de muncă din Spania, îmi spune că simte că îşi pierde din ritm şi productivitate, când vine să lucreze pe diverse proiecte în România. La fel, muncitorii români în străinătate, în mediile unde cultura îţi cere o productivitate mai mare ca să rămâi competitiv şi să supravieţuieşti, se adaptează. Asta e forţa unei culturi, aşa funcţionează cultura. Pentru a îmbunătăţi lucrurile astea, primul pas este să ne acceptăm nivelul de productivitate la care suntem. Ceea ce nu este un lucru uşor!