Vladimir Putin: Coaliţia condusă de Statele Unite nu prea înţelege situaţia din Siria

Autor: Mihai Draghici Postat la 13 octombrie 2015 108 afişări

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite "nu prea înţelege" situaţia din Siria, de aceea operaţiunile acesteia nu au rezultatele scontate, a afirmat marţi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Itar-Tass.

"Operaţiunile militare efectuate în Siria de coaliţia condusă de Statele Unite nu au produs rezultate, iar impresia este că partenerii noştri sunt debusolaţi", a declarat Vladimir Putin la un forum al oamenilor de afaceri.

"Am cerut Statelor Unite să ne ofere poziţiile ţintelor considerate sută la sută teroriste. Răspunsul a fost că nu au o asemenea listă. Am întrebat unde am putea ataca noi. Niciun răspuns. Fără glumă, nu inventez nimic, chiar aşa a fost. Astfel că, recent, le-am propus americanilor să ne spună ce zone să nu atacăm. Nici de data asta nu am primit niciun răspuns. Mi se pare că unii dintre partenerii noştri sunt total debusolaţi", a subliniat liderul Rusiei.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vladimir-putin-coalitia-condusa-de-statele-unite-nu-prea-intelege-situatia-din-siria-14835659
14835659
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.