Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între decesele reale şi cele raportate
Există diferenţe fundamentale între decesele reale şi cele raportate, spune fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în prima ieşire publică după demiterea sa.
„Îl rog pe domnul ministru interimar să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut, cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. Nu aş vrea să arunc numere pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale înre numerele reale şi cele raportate”, a spus Vlad Voiculescu.
Acesta îl roagă pe Cîţu, „dacă tot avem un ministru interimar care cunoaşte istoria anului trecut”, este să se ocupe de situaţia Unifarm: „a primit prin ordonanţă de urgenţă anul trecut 1,2 miliarde. Este una dintre companiile în pericol de dispariţie ale statului român, este unul dintre marile furturi, marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranţă. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales cele legate direct de partidul care îl susţine pe domnul premier şi sunt direct legate de ceea ce s-a întâmplat în guvernarea anului trecut”.
Rugat să dea detalii despre diferenţele la raportare, Voiculescu a răspuns: „vă spun că există o diferenţă, există indicii, între decesele raportate pe o anumită platformă şi în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătăţii”.
Fostul ministru a precizat că ar fi vorba despre mai puţine decese: „vorbim despre o statistică şi o metodologie care trebuie schimbată”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro