Creşterea exponenţială a dobânzilor la lei, iar acum şi la euro, şi temperarea acordării de credite de către bănci în aceste vremuri, plus majorarea peste noapte a salariului minim din economie au fost printre problemele cele mai discutate de către antreprenori, directori, de către companiile româneşti la Conferinţa ZF Investiţi în România!, organizată împreună cu CEC Bank, joi, la Bacău.

Dobânzile mari încep să doară din ce în ce mai mult şi pun presiune pe companii, în condiţiile în care vânzările au scăzut, iar încasarea facturilor se face din ce în ce mai greu pe tot lanţul.

Chiar dacă ROBOR la trei luni a scăzut faţă de anul trecut de la 8,2% la 6,3%, companiile româneşti consideră că dobânzile sunt în continuare foarte mari, pentru că peste ROBOR se adaugă marja băncii, rezultând astfel o dobândă efectivă care trece de 10%, dacă nu chiar mai mult.

Anul trecut companiile româneşti au găsit soluţia să treacă de pe finanţarea în lei pe finanţarea în valută, având în vedere că dobânzile la euro erau mult mai mici. Dar acum şi dobânzile la euro au crescut exponenţial, iar EURIBOR este de 3,9% (de la minus 0,5%), la care se adaugă marja băncii, rezultând un cost al finanţării care depăşeşte 6-7% la euro.

Întrebarea pe care au pus-o reprezentanţii companiilor româneşti a fost când scad dobânzile, pentru că “Nu mai rezistăm. Dobânzile sunt prea mari, costurile de finanţare sunt prea mari”.

Ionuţ Lianu, şeful trezoreriei CEC Bank, a spus că nivelul dobânzilor care au fost înainte (ROBOR la 1,5% şi EURIBOR negativ) a fost mai degrabă o excepţie. Aceste dobânzi s-au datorat unei anumite conjuncturi economice mondiale, care astăzi nu mai există. În aceste condiţii, este puţin probabil ca dobânzile, cel puţin la lei, să revină la nivelurile anterioare, cel puţin pe termen scurt, a menţionat Lianu.

Dobânzile la lei din piaţă sunt influenţate de dobânda oferită de BNR băncilor la depozite (6%) şi de dobânzile pe care le plăteşte Ministerul Finanţelor ca să se împrumute din piaţă (6,16% la şase luni şi 7,08% la 10 ani). Ministerul Finanţelor este principalul aspirator de bani şi de aceea influenţează foarte mult dobânzile. Mai mult decât atât, băncile se împrumută în piaţă pentru necesarul lor de finanţare şi de capital (MREL), iar acolo dibânzile depăşesc 7%, ajungând chiar la 9% la euro.

Dacă băncile se împrumută cu 7-9%, nu au cum să ofere la credite dobânzi mai mici.

Reacţia antreprenorililor români a fost imediată: Şi noi ce facem, că nu vom putea plăti dobânzi aşa de mari?

Toate companiile încearcă să transfere costurile în creştere – dobânzi mai mari, preţuri la materii prime mai mari, impozite şi taxe mai mari, salarii mai mari – în majorarea preţului produsului final, dar nu toată lumea reuşeşte acest lucru. Doar companiile mari, care sunt puternice pe lanţul economic, au puterea de a-şi impune preţurile.

Majorarea inflaţiei, coroborată cu creşterea mai redusă a salariilor, a dus la scăderea puterii de cumpărare, iar acest lucru se vede în consum, acolo unde se înregistrează o scădere evidentă în volumul de produse şi servicii cumpărate.

Pentru a nu fi nevoite să reducă preţurile, companiile au redus cantitatea şi gramajul produselor, ceea ce, în limbajul economic, se cheamă shrinkflation.

Dar nu toate companiile pot să facă acest lucru, să jongleze din preţuri şi din cantitate.

Situaţia din economie nu este roz, au menţionat antreprenorii de la Bacău.

Pe lângă scăderea economică evidentă, companiile se confruntă cu scăderea cash flow-ului, care intervine din prelungirea duratei încasării facturilor, în varianta cea mai fericită, şi chiar neîncasarea facturilor.

La fel ca la Arad şi Craiova, şi la Bacău companiile româneşti au spus că problema cea mai mare este că statul plăteşte din ce în ce mai greu şi mai târziu facturile pentru lucrările efectuate, ceea ce induce mari probleme de lichiditate.

Companiile româneşti riscă să se blocheze şi să blocheze tot lanţul. Guvernul nu-şi plăteşte facturile pentru că stă prost cu banii, cheltuielile bugetare sunt mai mari decât încasările, iar colectarea taxelor şi impozitelor se face din ce în ce mai greu. Având în vedere această situaţie cu plăţile statului, băncile au devenit din ce în ce mai reticente în a finanţa imediat firmele româneşti care au de încasat bani de la stat, pentru că nu există o predictibilitate a acestor plăţi. În aceste condiţii, firmele româneşti se confruntă cu mari probleme de cash flow.

Nu puteţi vorbi la Guvern să facă plăţile mai repede, să ne dea statul banii ca şi noi să ne putem plăti furnizorii şi creditele de la bancă?, a fost întrebarea adresată de către antreprenorii români conducerii CEC Bank.

Majorarea salariului minim pe economie de la 1 octombrie de la 3.000 de lei la 3.300 de lei şi perspectiva majorării din nou a salariului minim de la 1 ianuarie 2024, plus încă o majorare pe parcursul anului, înainte de alegeri, de către Guvern, a fost extrem de criticată de către reprezentaţii companiilor româneşti.

Cum crede Guvernul că putem plăti peste noapte aceste creşteri salariale, de unde să scoatem noi aceşti bani dacă tot Guvernul nu ne dă banii, nu ne plăteşte facturile?, a fost reacţia antreprenorilor români.

Mulţi dintre ei au business în sectorul de agrobusiness – agricultură şi industrie alimentară -, acolo unde salariul minim este mai mare, iar acum Guvernul a eliminat facilitatea fiscală privind plata CASS, adică firmele vor trebui să majoreze salariile cu 10% pentru ca angajaţii să primească acelaşi net, sau să nu le majoreze, dar atunci salariul net al angajatului va scădea cu 10%.

Guvernul a majorat salariul minim din agricultură şi industria alimentară de la 3.000 de lei la 3.436 de lei brut, iar în construcţii de la 4.000 de lei la 4.582 de lei brut doar pentru a compensa eliminarea impozitului de 10% pentru CASS.

La nivel local, multe companii româneşti lucrează cu salariul minim, iar orice creştere a lui le dă peste cap situaţia financiară, mai ales dacă nu au puterea să majoreze preţurile.

Situaţia din economie a devenit din ce în ce mai tensionată, o presiune în plus fiind creşterile de taxe şi impozite care au intrat în vigoare acum, sau care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Pentru toată lumea problema este legată de lichidităţi, de cash flow, de încasarea facturilor, de recuperarea banilor, de plata salariilor, de plata frunizorilor, pentru a nu se bloca.

O parte dintre companii - care nu reuşesc să-şi încaseze facturile fie de la stat, fie de la alte companii – aduc în discuţie intrarea în concordat preventiv sau chiar direct în insolvenţă, pentru a încerca să se protejeze în faţa presiunii plăţilor şi a creditorilor.

În ultimii ani băncile au fost ferite de credite neperformante, dar s-ar putea ca situaţia să se schimbe dacă problema de lichiditate, de încasare a facturilor, mai ales de la stat, va deveni din ce în ce mai critică.