În acest an, aproximativ jumă­ta­te din populaţia lumii a mers la vot, iar un procent semnificativ din cetă­ţenii respectivi au optat pentru metode de vot electronic.

Votul electronic înseamnă că alegătorii pot vota de acasă, dintr-o altă ţară sau de la dispozitive de votare instalate în secţiile de votare, se arată într-o analiză a Forumului Economic Mondial (WEF).

Deşi India a testat primul sistem de vot electronic din lume, acum a­ces­ta este folosit şi de alte ţări. Franţa chiar a lansat sisteme de vot online pentru cetăţenii de peste graniţe în 2003, un sistem cunoscut ca i-voting.

Estonia este considerată lider în tehnologia de vot, ţara fiind prima din lume care a lansat sistemul de vot online, în 2005. În alegerile parla­mentare ale ţării din 2011, aproape un sfert din voturi au fost exprimate online. Votul electronic este folosit de un număr în creştere de ţări, însă tehnologia de vot este în continuare în dezvoltare, ca şi dezbaterile din jurul acesteia.

Sistemele de vot electronic in­clud utilizarea de dispozitive în sec­ţiile de votare. Acestea înregistrează voturile imediat şi tipăresc confir­mări ale votului, dar nu sunt conectate la internet. Votul online de acasă sau din alte locaţii, inclusiv din alte ţări, sau votul prin email sau SMS sunt de asemenea forme de vot electronic.

Votul electronic era testat deja până în anii ’80, însă de-abia la începutul anilor 2000, odată cu dezvoltarea internetului, au început ţările să folosească votul online la scară mai mare.

Votul electronic permite o participare mai mare la alegeri, ajutându-i pe cei care trăiesc în zone îndepărtate sau peste graniţe sau care nu pot ajunge la secţiile de votare din motive de sănătate sau alte motive.

Pentru guverne, beneficiile acestui sistem de vot includ alegeri mai eficiente şi o numărare mai rapidă a voturilor.

Dezavantajele pot include riscuri de atacuri cibernetice sau erori de software. Identificarea şi verificarea voturilor online poate fi de asemenea dificilă. Un număr de ţări au renunţat la această metodă de vot din motive de ordin tehnic şi legate de securitate.

În Estonia, de asemenea, impactul real al acestui sistem la nivelul participării la vot rămâne neclar. Deşi rata votului online din această ţară a crescut cu aproape 20% în perioada 2007-2011 în alegerile de acolo, prezenţa totală la vot a crescut cu mai puţin de două procente. Acest lucru sugerează că votul online pur şi simplu doar încurajează alegătorii să schimbe modul în care votează, neîncurajând alegători în plus să participe.

Iar tehnologia de vot poate fi nu doar ineficientă, ci şi nocivă. O astfel de tehnologie nu reduce costurile doar pentru alegători, ci şi pentru stat, înlesnind organizarea de alegeri. Riscul este ca aceste costuri mai scăzute să încurajeze alegeri mai frecvente, subminând astfel eficienţa guvernelor.

În pofida provocărilor, însă, votul electronic este aşteptat să avanseze odată cu dezvoltarea capabilităţilor tehnologice. Norvegia, Mexic şi Turcia se numără printre ultimele ţări care plănuiesc introducerea acestui sistem. Unele regiuni din Elveţia oferă de asemenea acest sistem.