Vremea în weekend. Temperaturile vor continua să scadă, pe alocuri existând condiţii de ploaie
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros, iar local va ploua sub formă de aversă care pot fi însoţite de descărcări electrice, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
ÎN ŢARĂ (vineri): Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a ţării, dar îndeosebi în regiunile estice. În nord, centru şi est precum şi la munte, cerul va fi temporar noros, mai ales ziua local va ploua, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi mai pot fi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar condiţiile de ploaie reduse. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.
Vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile centrale, sudice şi estice, unde se vor depăşi, local, viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.
ÎN ŢARĂ (sâmbătă): Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în extremitatea nordică a ţării, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei, în zona montană înaltă, precum şi în regiunile nordice şi centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în Delta Dunării şi 26 de grade în sudul Banatului, al Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 2 grade.
LA BUCUREŞTI (vineri): Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă. Astfel, temperatura maximă va fi în jur de 20 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, când şi vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 50...60 km/h. Condiţiile de ploaie vor fi reduse.
LA MUNTE (vineri): Vremea se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros, iar local va ploua sub formă de aversă care pot fi însoţite de descărcări electrice, cu precădere în prima parte a intervalului. În zona montană înaltă trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În timpul zilei vântul va avea intensificări în zonele înalte, cu viteze de peste 90 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
LA MUNTE (sâmbătă): Cerul va fi variabil cu unele înnorări în masivele nordice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla moderat cu intensificări în zonele înalte. Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă.
LA MUNTE (duminică): Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza şi noaptea, iar pe arii restrânse vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări pe creste.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro