Vreţi să aveţi propria cafenea? De câţi bani aveţi nevoie pentru a dezvolta o cafenea 5 to go şi ce criterii trebuie să îndepliniţi pentru a prelua o astfel de afacere

Autor: Ioana Matei Postat la 23 noiembrie 2019 7602 afişări

Vreţi să aveţi propria cafenea? De câţi bani aveţi nevoie pentru a dezvolta o cafenea 5 to go şi ce criterii trebuie să îndepliniţi pentru a prelua o astfel de afacere

După inaugurarea unei prime cafenele în 2015, în Bucureşti, lanţul de cafenele 5 to go, înfiinţat de Radu Savopol şi Lucian Bădilă, s-a extins până în prezent la aproximativ 150 de locaţii în toată ţara, devenind cel mai mare lanţ din punctul de vedere al numărului de unităţi de pe segmentul cafenelelor. Cifra de afaceri înregistrată astfel a ajuns anul trecut la 5,5 milioane de euro la nivelul întregului grup 5 to go, aproape dublă faţă de 2017, când aceasta se plasa la 2,8 milioane de euro. „Pentru finalul lui 2019 preconizăm o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro şi ne bucurăm să anunţăm că numai într-o singură lună, octombrie, am atins pragul de 1 milion de euro cifră de afaceri”, spune Radu Savopol în interviul acordat Business MAGAZIN.

Francizarea a fost unul dintre motoarele de dezvoltare a afacerii, în contextul în care din totalul de unităţi din prezent, aproximativ 90% sunt deschise în regim de franciză.

„Franciza 5 to go are la bază un concept unic, de preţ fix, idee care m-a inspirat şi m-a făcut să creez acest business împreună cu o echipă tânără şi dinamică. Conceptul a fost foarte bine perceput de iubitorii de cafea şi vreau să credem că ne-am impus în piaţă prin cinci reguli simple: gustul cafelei noastre, profesionalismul echipei şi iscusinţa preparatorilor barista, rapiditatea cu care servim produsele, diversitatea lor – pentru că nu oferim numai cafea, ci şi răcoritoare, sandviciuri, dulciuri  – şi stilul de viaţă, pentru că noi credem că putem să oferim o stare mai bună clienţilor noştri, de aici şi motto-ul «Smile, there’s coffee!»”, descrie Radu Savopol, cofondatorul lanţului de cafenele 5 to go, conceptul brandului.

Investiţia iniţială într-o franciză 5 to go este cuprinsă între 15.000 şi 20.000 de euro, taxa de franciză, de 4.500 de euro + TVA, fiind inclusă în aceste valori. „Suma poate varia în funcţie de mai mulţi factori importanţi, precum suprafaţa locaţiei, chiria spaţiului, mobilierul sau numărul de angajaţi. Amortizarea investiţiei se face într-o perioadă de un an, maximum doi”, precizează Radu Savopol. Un francizat 5 To Go trebuie să aibă în vedere o durată minimă a contractului de cinci ani, precum şi plata următoarelor redevenţe: 4% taxă lunară, 1,5% contribuţia la bugetul de marketing, taxe care se vor aplica la cifra de afaceri. „Noi ne ocupăm de pregătirea de dinainte de a deschide locaţia şi suport după ce demarăm businessul”, precizează antreprenorul. În ceea ce-i priveşte pe francizaţi, Radu Savopol observă că din rândul comunităţii acestora se disting două categorii principale. Una ar fi aceea a antreprenorilor care au lucrat mult timp în afara ţării şi şi-au dorit să revină acasă, în România, şi să-şi dezvolte propriul business. Un exemplu în acest sens este Marian Creangă, francizat cu două locaţii 5 To Go, de la Sfânta Vineri şi Brico Depot Orhideea din Capitală. După 11 ani petrecuţi în afară, el a revenit în România fără o perspectivă concretă de viitor. A mizat pe deschiderea unei cafenele 5 to go, iar la şase luni distanţă a realizat că este pregătit pentru o a doua locaţie. Planurile lui nu se opresc însă aici, el vizând deschiderea a trei locaţii 5 to go în sistem de franciză.

O altă categorie care se evidenţiază în rândul francizaţilor 5 to go este a tinerilor antreprenori, iar Radu Savopol o aduce ca exemplu pe Bianca Sperchez, care, la 25 de ani, deţine două francize 5 to go în Braşov, oraşul ei natal. „Spiritul antreprenorial l-a moştenit din familie, de la părinţii ei, aşa că lucrurile au venit cumva firesc, deşi nu avea în plan, acum ceva timp, să urmeze acest drum. Chiar se gândea să plece în străinătate, să-şi construiască în altă parte cariera, dar ambiţia personală a făcut-o să rămână aici şi să-şi demonstreze ei, dar şi celorlalţi că se pot construi lucruri frumoase şi în România, că există potenţial şi putem să-l valorificăm”, povesteşte Savopol.

CV de francizat 5 to go

1.

Plasarea în piaţă (viitoarea locaţie 5 To Go trebuie să fie dezvoltată în zone cu mai mult de 50.000 de locuitori);

2.

Asigurarea unei suprafeţe de vânzare de 10-50 mp;

3.

Găsirea unor spaţii optime de amplasare (zone cu spaţii de birouri, sedii administrative, licee sau facultăţi).  


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.