Wizz Air va aduce două noi aeronave şi ajunge la 36. Jozsef Varadi, CEO Wizz Air: „Avem în plan deschiderea unei companii în România, dar nu ştim când se va întâmpla“

Autor: Miruna Diaconu Postat la 03 octombrie 2023 63 afişări

Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local după numărul de pasageri transportaţi, anunţă că va aduce încă două aeronave în baza de la Bucureşti, cea mai mare bază din reţeaua companiei, în luna iunie a anului viitor.

Wizz Air va aduce două noi aeronave şi ajunge la 36. Jozsef Varadi, CEO Wizz Air: „Avem în plan deschiderea unei companii în România, dar nu ştim când se va întâmpla“

Compania estimează un număr de 13 milioane de pasageri transportaţi spre şi înspre aeroporturile locale, în creştere semnificativă faţă de anul trecut, când a înregistrat 9,7 milioane de persoane transportate.

Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local după numărul de pasageri transportaţi, anunţă că va aduce încă două aeronave în baza de la Bucureşti, cea mai mare bază din reţeaua companiei, în luna iunie a anului viitor. Astfel, compania va număra 36 de aeronave în România, dintre care 19 vor fi în baza din Bucureşti.

„Mai aducem două aeronave în Bucureşti începând cu luna iunie a anului viitor. Vom creşte flota la 19 aeronave în baza din Bucureşti, toate aeronavele de aici vor fi noi de tipul A321 NEO. Vrem să creştem şi să satisfacem cererea de pe plan local. De asemenea, introducem o nouă nouă din Bucureşti către Leipzig şi vom creşte frecvenţa pe 21 de rute existente. Avem în plan să recrutăm şi 250 de angajaţi din România. Ne dorim să creşte mai mult şi să venim cu noi oportunităţi pe piaţa locală“, spune Jozsef Varadi, CEO-ul Wizz Air.

Înainte de anularea tuturor zborurilor Blue Air, compania a primit o amendă record de la Autoritatea Naţională pentru Pro­tecţia Consumatorului de circa 10 mi­lioane lei. La acea vreme, în spaţiul public a fost ridicată şi discuţia privind sancţionarea Wizz Air, pentru anularea semnificativă a zborurilor.

ANPC anunţa atunci că nu va putea să sancţioneze Wizz Air pentru că operatorul nu are o companie locală. România este cea mai mare piaţă din portofoliul Wizz Air, însă operatorul nu are nicio entitate legală pe plan local.

„Din punct de vedere al pieţei, România s-a descurcat grozav, cred că ne descurcăm foarte bine în viitor şi rămânem devotaţi pieţei locale. Avem deja 1.500 de angajaţi în România care lucrează pentru Wizz Air. Acesta ar fi următorul pas şi este un lucru pe care îl luăm în considerare“, spune Jozsef Varadi.

Operatorul aerian are şase baze aeriene în România, la Bucureşti, Cluj, Craiova, Sibiu şi Timişoara şi numără 171 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări.

„Avem o cotă de 54% din piaţă, restul pieţei este destul de fragilă avem o poziţie dominantă, dar nu ne mulţumim cu acest statut, ne dorim să creştem mai mult“, a mai spune el.

Directorul companiei spune că operatorul a investit în crearea unei capacităţi mai mari, astfel încât compania să nu ami fie nevoită să anuleze sau să întârziere cursele aeriene. El susţine că operatorul investeşte constant în optimizarea activităţii.

„Am fost obligaţi că anulăm zboruri, am luat câteva decizii importante pentru a crea mai multă capacitate. Am investit în aeronave, echipaje, am schimbat sistemul de logistică. Avem o bază logistică la Bucureşti, avem piese de schimb, am tot optimizat orarul de zbor, am investit în call center“, spune  el.

De asemenea, el susţine faptul că a fost mărit numărul de aeronave de rezervă.

„Am luat o serie de decizii grele pentru că ne costă bani, investim în aeronave de rezervă, o singură aeronavă costă 100 milioane euro. înainte aveam cinci aeronave de rezervă pentru toată reţeaua, la începutul verii am mai adăugat încă trei aeronave“, explică Jozsef Varadi.

Recent, compania şi-a închis baza aeriană de la Suceava şi unele zboruri vor fi mutate la Iaşi, o decizie care va afecta considerabil aeroportul din Suceava, care va mai rămâne doar cu cinci rute ce vor mai fi operate de Wizz Air. CEO-ul companiei spune că această decizie pe fondul unei limitări a operării pe aeroportul din Suceava.

„La Suceava erau probleme operaţionale şi am fost nevoiţi să închidem, era o problemă cu anulările, dar nu aveau legătură cu capacitatea noastră, ci pur şi simplu nu putea opera aeroportul. Asta nu înseamnă că nu zburăm la Suceava, ci doar în timpul zilei vom opera, ca să evităm ceaţa dimineaţa şi seara“, precizează el.

De asemenea, Wizz Air a renunţat să mai opereze de pe aeroportul din Chişinău, mutând operaţiunile la Iaşi, invocând motive de securitate. Revenirea pe aeroportul din Chişinău s-ar putea întâmpla după ce va considera acţionariatul că se poate zbura în condiţii depline de securitate, susţine Jozsef Varadi.

„Chişinău reprezintă o chestiune de securitate, a fost închis de 2-3 ori din diverse motive şi având în vedere experienţa din Ucraina, avem o abordare precaută. Când ne permite situaţia să revenim, vom reveni“, adaugă el.

Anul acesta, CEO-ul estimează un număr de 13 milioane de pasageri transportaţi înspre şi dinspre aeroporturile locale, o creştere semnificativă faţă de anul trecut când numărul acestora a fost de 9,7 milioane persoane. Dinspre şi înspre Bucureşti, Wizz Air a transportat 4,3 milioane de pasageri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
wizz air,
plan,
pasageri,
aeroport,
zboruri,
transport,
aeronave

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.