Zelenski despre atacul de la mall: terorişti nenorociţi care nu ar trebui să aibă loc pe Pământ
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski îi consideră pe ruşii care au atacat mall-ul din regiunea Poltava „terorişti nenorociţi” care „nu ar trebui să aibă loc pe Pământ", potrivit Sky News. Cel puţin 15 persoane au murit în urma atacului de luni, arată ultimul bilanţ al autorităţilor ucrainene.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat atacul asupra centrului comercial şi i-a numit pe atacatori „terorişti nenorociţi”. Zelenski susţine că a fost vorba despre un atac calculat şi spune că cei vinovaţi „nu ar trebui să aibă loc pe Pământ".
Anterior, el a declarat că peste 1.000 de civili se aflau în interiorul centrului comercial în momentul atacului.
„Mall-ul este în flăcări, pompierii încearcă să stingă focul, numărul victimelor este imposibil de imaginat", a anunţat preşedintele pe Telegram.
Ulterior, el a oferit amănunte.
„Din fericire, din câte ştim acum, mulţi oameni au reuşit să iasă [înainte de lovitură], au fost ajutaţi să iasă [după sirena de alarmă aeriană]. Dar mai erau încă oameni înăuntru când a lovit: angajaţi şi câţiva vizitatori", a precizat Zelenski.
Preşedintele Ucrainei a subliniat că mall-ul nu are valoare militară şi nu reprezenta „nicio ameninţare pentru armata rusă".
El a acuzat Rusia că sabotează „încercările oamenilor de a trăi o viaţă normală, care îi înfurie atât de tare pe ocupanţi".
„Rusia continuă să îşi descarce neputinţa asupra civililor obişnuiţi. Este inutil să sperăm la decenţă şi umanitate din partea sa", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.
Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi 40 au fost rănite în atac, potrivit lui Dmytro Lunin, guvernatorul regiunii Poltava.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro