Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România: Agricultura are nevoie de (r)evoluţie, iar tehnologia are răspunsurile

Autor: Zeno Căprariu, Deloitte România Postat la 04 aprilie 2024 29 afişări

Ideea că sectorul agricol are nevoie de o transformare profundă nu este nouă. Ceea ce o aduce, însă, în actualitate, la o intensitate cu totul excepţională, este noua realitate globală şi regională, în care factorii de presiune – fie ei naturali, economici sau geopolitici – se multiplică şi se suprapun.

Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România: Agricultura are nevoie de (r)evoluţie, iar tehnologia are răspunsurile

Ideea că sectorul agricol are nevoie de o transformare profundă nu este nouă. Ceea ce o aduce, însă, în actualitate, la o intensitate cu totul excepţională, este noua realitate globală şi regională, în care factorii de presiune – fie ei naturali, economici sau geopolitici – se multiplică şi se suprapun.

Schimbările climatice şi fenomenele asociate au provocat doar în ultimii 20 de ani scăderea cu aproape un sfert (21%) a productivităţii în agricultură, în timp ce practicile agricole tradiţionale pun la încercare an de an, recoltă de recoltă, limitele ecosistemelor naturale. În plus, pandemia şi tensiunile geopolitice au produs turbulenţe şi blocaje suplimentare în pieţe, reflectate direct în costuri galopante pentru antreprenori şi consumatori, precum şi dezechilibre comerciale persistente; iar toate acestea în condiţiile în care statisticile arată că securitatea alimentară s-a degradat simţitor în ultimii cinci ani şi se estimează că necesarul de hrană la nivel mondial va creşte cu 50% până în 2050. Dilemele agricultorilor devin, aşadar, evidente: cum să producă mai mult exploatând mai responsabil şi cum să crească afaceri profitabile şi predictibile într-un mediu în care instabilitatea devine regulă?

Aşa cum a făcut-o în câteva dintre fazele cruciale, revoluţionare ale progresului civilizaţiei, tehnologia abordează pragmatic aceste provocări, iar soluţiile tehnologice pentru agricultură (AgTech) promit să contribuie la reducerea impactului de mediu al sectorului agroalimentar, la mai buna planificare a recoltelor, precum şi la îmbunătăţirea randamentului culturilor şi, ca răspuns la dilemele agricultorilor, converg către două principii esenţiale: eficienţă şi durabilitate. Efectele sunt imediate şi măsurabile, inclusiv din perspectiva costurilor. De exemplu, un studiu realizat de Deloitte în parteneriat cu Environmental Defense Fund în 2022 estimează că numai soluţiile tehnologice pentru agricultură de precizie ar putea anula aproape zece gigatone de emisii de carbon între 2020 şi 2050 şi ar putea reduce cu până la 100 de miliarde de dolari costurile pentru fermieri până în 2030. 

Soluţiile AgTech vizează etapizat pregătirea terenurilor agricole, îngrijirea şi protejarea culturilor, recoltarea şi chiar gestionarea efectivelor şi a producţiei zootehnice. Cu ajutorul tehnologiei Internet of Things (IoT), al dronelor şi al datelor satelitare, fermierii şi consultanţii pot colecta în platforme digitale dedicate date privind tipul solurilor, umiditatea sau condiţiile meteorologice şi le pot accesa şi vehicula de pe dispozitive mobile. În plus, integrând module de tip analytics şi soluţii predictive cu inteligenţă artificială (AI), pot determina de la un ciclu vegetativ la altul nevoile de irigaţii, de îngrăşământ şi de protejare a culturilor. Studiile recente indică, de exemplu, că sistemele mobile de irigaţii de precizie pot reduce cu până la jumătate consumul de apă faţă de metodele clasice de irigaţie, iar îndepărtarea buruienilor folosind drone şi sisteme de recunoaştere AI a demonstrat încă de la primele utilizări (2020-2021) o eficienţă de peste 90%, reducând cu peste două treimi cantitatea de pesticide utilizate.

Un exemplu recent de bune practici în stimularea productivităţii cu input tehnologic este India, cel mai populat stat al lumii începând cu 2022, ale cărui nevoi de producţie şi procesare agroalimentară au crescut exponenţial în ultimele decenii. Din nevoia de a le eficientiza rapid, a căpătat amploare modelul AgrIntelligence, care combină multiple surse de date şi inovaţii ale unui întreg ecosistem de start-upuri şi îi ajută pe fermieri să planifice selecţia de culturi şi să gestioneze bolile şi dăunătorii pornind de la informaţii despre starea terenurilor. Impactul nu ţine doar de volumul şi calitatea recoltelor, ci şi de protejarea pe termen lung a solurilor ca resursă strategică pentru agricultură.

Infuzia de tehnologie aduce şi cele mai semnificative efecte de perturbare din perspectivă strategică a afacerii, transformând nu doar businessul în sine, ci şi mentalitatea şi competenţele angajaţilor. Nu întâmplător,

start-upurile AgTech intră treptat în rândul celor mai competitive iniţiative de business, iar, potrivit rapoartelor PitchBook, numai în 2022 acestea au atras investiţii de peste 10 miliarde de dolari.

În această fază a transformărilor, România se poziţionează mai bine ca potenţial decât ca rezultate. Atuurile ţării noastre sunt obiective şi se leagă în primul rând de resursele naturale pentru agricultură, adică terenuri agricole pe mai bine de 60% din teritoriu, favorizate de o paletă climatică diversă şi de o hartă hidrografică bogată, ideală pentru irigaţii, de menţinerea unui nivel încă redus de utilizare a inputurilor agrochimice, precum şi de resurse diverse de energie regenerabilă, soluţie care poate compensa într-o primă etapă costurile unor eventuale investiţii în tehnologie. Nu în cele din urmă, cea mai valoroasă resursă: o comunitate antreprenorială devotată, receptivă şi care, în tumultul crizelor care au afectat din plin sectorul agricol în ultimii ani, devine generaţia „condamnată” să găsească soluţii de rezilienţă şi, mai important, să contribuie la materializarea potenţialului agricol al României, atât de dezbătut şi, totuşi, atât de puţin pus în valoare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.